Guvernul a dat undă verde minei de aur de la Certej
- Antoaneta Etves
- 3 septembrie 2012, 15:12
Proiectul minier propus la Certej, judeţul Hunedoara, de către compania canadiană Eldorado Gold Corporation, prin intermediul societăţii Deva Gold, a primit acordul de mediu din partea Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Timişoara.
UPDATE. General Director al Deva Gold SA, Nicolae Stanca, a explicat, pentru EVZ, că procesul de avizare a proiectului minier a fost unul "greoi". "Am primit avizele şi din Ungaria. Mai aveam autorizaţia de construcţie. În al doilea trimestru al anului 2015 estimăm să începem exploatarea", a explicat Stanca. În opinia acestuia, statul avizează mult prea greu proiecte economice care ar putea dezvolta anumite zone şi a adăugat că societatea se aşteaptă la noi pierderi din cauza întârzâierilor în ceea ce priveşte avizarea proiectului. În emiterea acordului de mediu pentru proiectul de la Certej, autorităţile au considerat ca acceptabil impactul pe care îl are proiectul minier, asemănător cu cel de la Roşia Montană. Principalul investitor, Eldorado Gold Corporation, este o companie minieră canadiană, listată la bursa din Vancouver care operează şi în Grecia, Turcia, China şi Brazilia. Compania minieră a preluat în decembrie 2011 European Goldfields, care deţinea 80% din societatea Deva Gold SA, celelalte 20% din acţiuni fiind deţinute de compania de stat Minvest Deva. La Bursa newyorkeză acest aur ar fi cotat acum la peste 40 de milioane de euro. Din aceşti bani, statul român va încasa maxim 10.000.000 de dolari reprezentând redevenţa de 4% şi participaţiunea de 19,25 % cu care statul este acţionar. Investiţia de la Certej se ridică la 180 de milioane de euro şi se va derula pe o perioadă de 15 ani generând aproximativ 700 de locuri de muncă. Dincolo de acest aspect, al investiţiei directe, trebuie ţinut cont şi de faptul că proiectul de la Certej va implica şi o dezvoltare pe orizontală a economiei din zonă. Eldorado Gold este un producător de vârf internaţional, cu costuri de producţie reduse care deţine şapte exploatări miniere în funcţiune, două exploatări în construcţie , patru proiecte în dezvoltare, un proiect de extindere şi un program de explorare extins. Are proiecte în Turcia, China, Grecia, Brazilia şi Romania. În 2012 compania preconizează o producţie de aur de aproximativ 660.000 uncii la un cost cash de operare de 465$ / uncie. Societatea plăteşte dividende semestrial în funcţie de unciile de aur vândute şi preţul aurului realizat. Ţinând cont de experienţa internaţională, exploatările recente, marjele robuste şi bilanţul solid , Eldorado urmează sa producă 1,7 milioane uncii de aur în 2016. Ce înseamnă exploatarea minieră de la Certej
- Zăcământ auro-argentifer epitermal exploatabil în carieră
- Studiul de Fezabilitate este finalizat
- Acordul de Mediu obţinut
- Se preconizează începerea producţiei în Trim II 2015
- Previzionarea producţiei: 130.000 uncii Au/an si 660.000 uncii Ag/an la $400/uncie costuri de operare cash (net din produse secundare)