Guvernul a aprobat înființarea a patru bănci de țesuturi
- Cristina Vladu
- 28 aprilie 2017, 10:57
Preşedintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Mureş Florin Buicu, a arătat astăzi, într-un comunicat de presă, că înfiinţarea celor patru bănci de ţesuturi aprobată de Guvernul Grindeanu, la Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Târgu Mureş, va asigura existenţa în ţară a ţesuturilor, în cazul unor accidente colective.
„În cazul unor accidente colective cu număr mare de victime care necesită transplant de ţesuturi (piele, os, tendon, cartilagii, cornee, membrană amniotică, valve cardiace), se va asigura disponibilitatea unor ţesuturi procesate, stocate, carantinate şi distribuite, în cele 4 Bănci de Ţesuturi ce urmează a fi construite şi dotate cu echipamente, repartizate uniform pe teritoriul ţării pentru accesibilitate urgentă şi care vor asigura existenţa în ţară a acestor ţesuturi. Se asigură astfel tratamentul de urgenţă al acestor accidentaţi, evitând importul şi amânarea riscantă a aplicării tratamentului", a arătat Florin Buicu, informează Agerpres.
Potrivit documentului, investiţia, ce se va derula pentru perioada 2017-2018 şi va avea o valoare de aproximativ 30 milioane lei, va include şi dotarea centrelor de sânge.
„Construcţia centrului din Târgu Mureş face parte din cadrul Proiectului 2006/018-147.03.11 - Sprijin pentru autorităţile de sănătate din România pentru implementarea directivelor UE privind băncile de sânge - unităţile de transfuzie - din spitale şi utilizarea terapeutică a ţesuturilor şi celulelor umane", se mai precizează.
PSD Mureş a mai arătat că investiţiile în infrastructura medicală mureşeană vor continua prin construcţia corpului de clădire nou al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, care va reuni blocurile operatorii, Secţiile de ATI şi în care se va înfiinţa un Centru de Arşi, în baza unui credit BIRD.
„Pacienţii vor beneficia, de asemenea, de un nou echipament de radioterapie, care urmează a fi montat in anul 2018. Şi aceasta investiţie este asigurată din finanţarea Băncii Mondiale pentru Spitalul Clinic Judeţean Mureş", se mai arată în comunicatul PSD Mureş.