Guvernatorul regiunii CERNĂUȚI a demisionat din funcție

Guvernatorul regiunii Cernăuţi, Mihail Papiev, şi-a dat demisia din funcție, în această dimineață, potrivit presei locale.

Decizia privind demisia din funcţie a fost luată de către Papiev după ce studenţii din Cernăuţi au blocat străzile oraşului, protestând față de actuala conducere ucrainene, dar şi în semn de solidaritate cu protestele de la Kiev. Redactorul șef al ziarului regional „Zorile Bucovinei” din Cernăuți, Nicolae Toma, a declarat pentru Radio Moldova Actualități că Guvernatorul din Cernăuţi şi-a semnat demisia pe stradă, în faţa protestatarilor. Potrivit ziarului românilor din Ucraina, Zorii Bucovinei, protestatarii cernăuţeni au intenţionat să ia din nou cu asalt clădirea Administraţiei regionale de Stat, urmând exemplul revoluţionarilor din vestul Ucrainei.

Pentru a nu escalada conflictul şi pentru ca manifestanţii să nu cauzeze pagube distrugătoare imobilului edificiului, Mihail Papiev, guvernatorul regiunii Cernăuţi, și-a scris cererea de dimisie.

Iar Olecsandr Demidov, şeful Direcţiei Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei în regiunea Cernăuţi, a declarat, în faţa mulţimii adunate la sediul executivului regional că „miliţia e cu poporul”. Protestatarii au ocupat clădirea fără piedici.