Guvernatorul palestinian al Ierusalimului a fost arestat. Acuzațiile sunt foarte grave

Adnane Gheith, guvernatorul palestinian al Ierusalimului, a fost arestat de poliția israeliană.

Potrivit avocatului său, Mohamed Mamdouh, guvernatorul a fost arestat fiind acuzat pentru „terorism”.

Gheith, responsabil al Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), este arestat cu regularitate - iar apoi eliberat în zilele următoare - pentru activităţi considerate ilegale în Israel. ANP, cu baza în Cisiordania, teritoriu ocupat de statul israelian, nu are nicio putere de a acţiona în Ierusalim, conform legii israeliene.

Gheith a fost arestat duminică la domiciliul său în Ierusalimul de Est.

El a fost arestat pentru „încălcarea legii asupra suveranităţii (israeliene) şi planificarea unui act terorist", a spus Mohamed Mamdouh

Este pentru prima oară când Gheith este arestat sub suspiciunea de „terorism", în plus faţă de cea de activităţi ilegale, a afirmat avocatul, fără a intra totuşi în detalii.

Numeroase infracţiuni pot fi considerate ca acte de „terorism", conform legii israeliene.

Serviciul de securitate internă (Shin Beth) nu a comentat aceste informaţii pentru moment.

Poliţia israeliană a confirmat arestarea, precizând că guvernatorul este „interogat de forţele de securitate", potrivit purtătorului de cuvânt Micky Rosenfeld.

Adnane Gheith mai fusese deja arestat în aprilie, iar apoi eliberat în ziua următoare, pentru activităţi legate - potrivit lui - de lupta împotriva noului coronavirus.

Israelul ocupă Ierusalimul de Est, sector palestinian al oraşului, din 1967. Statul israelian a anexat apoi unilateral Ierusalimul de Est, decizie care nu a fost recunoscută niciodată de comunitatea internaţională.

Circa 320.000 de palestinieni trăiesc în Ierusalimul de Est şi speră să stabilească acolo capitala statului la care el aspiră.

Guvernatorul palestinian al Ierusalimului nu exercită, nicio autoritate, dar este însă un înalt responsabil al administraţiei palestiniene, iar guvernoratul său cuprinde o parte a Cisiordaniei.

Adnan Gheith a fost arestat în mai multe rânduri de autorităţile israeliene de la intrarea sa în funcţie în vara lui 2018. Israelul îi reproşează în special conducerea unor activităţi presupuse ale ANP la Ierusalim, potrivit agerpres.ro