Gustare cu viermi în „Programul Masa Sănătoasă”. Elev din Mehedinți, internat cu toxiinfecție

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Un elev din Mehedinți a ajuns de urgență la spital după ce a consumat gustarea oferită prin programul „Masa Sănătoasă”. Copilul a ajuns la unitatea de primiri urgențe cu o toxiinfecție alimentară.

„ Programul Masa Sănătoasă”: Sendivșuri cu viermi și muște

Cazul a ajuns în atenția opiniei publice după ce unul din părinți a sesizat presa locală. Sendvișul primit prin programul „Masa Sănătoasă” era stricat și plin de insecte, susțin părinții elevului. După ce a mâncât gustarea, băiatul a început să acuze stări de rău.

Motiv pentru care a fost transportat de urgență la spital, unde medicii i-au administrat tratamentul pentru toxiifecție alimentară. Din cei 180 de elevi care au primit sendvișul, trei s-au simțit rău după ce au mâncat produsele respective.

Sursa foto Dreamstime

Elevul a fost transportat de urgență la spital

„Eu l-am văzut slăbit, galben la faţă şi l-am întrebat ce are. Copilul mi-a spus că a mâncat sendvişul la şcoală şi i-a fost rău. La o jumătate de oră, a venit nepoata cea mare, de clasa a 8-a, povestindu-ne ea că o fată a găsit muşte în sendviş. Noi nu am crezut-o pe fată şi ea a adus sendvişul acasă.

A vrut să îl dea la câine. I-am spus să lase sendvişul să îl văd şi eu. Când l-am deschis era plin de muşte. Varză era stricată, mirosea”, a reclamat tatăl elevului.

Sursa foto: Arhiva EVZ

„Programul Masa Sănătoasă”, o toxiinfecție la pachet

Directoarea Școlii Gimnaziale Căzănești, unitatea de învățământ unde învață copilul trasportat la spital, a declarat că gustările aduse prin programul „Masa Sănătoasă” sunt livrate în jurul orei 10:00. După care, profesorii împart gustările la clasele primare, iar de la ora 12:00 le distribuie elevilor mai mari.

„La noi, sendvișurile sunt livrate la ora 10 și lucrăm în două ture. Imediat ce ajung, sunt distribuite la clasele mici, iar apoi, la ora 12, la clasele mari. Noi le-am sugerat copiilor să consume sendvișul, dacă doresc.

Există și unii care nu vor să-l consume și îl duc acasă, deoarece, în intervalul de 6 ore cât stau acasă, iar lunea poate chiar 7 ore, este foarte cald în școală și alimentele se pot altera. Din cei 180 de copii, doar trei au sesizat această problemă”, a declarat Viorica Pop, directorul Școlii Gimnaziale Căzănești.