Gușă îl CRITICĂ GRAV pe Tudose cu privire la SCANDAL MAGHIAR: „Un gest normal, de prim-ministru, dar nu e destul”

Gușă îl CRITICĂ GRAV pe Tudose cu privire la SCANDAL MAGHIAR: „Un gest normal, de prim-ministru, dar nu e destul”

Cozmin Gușă spune că răspunsul clar al lui Mihai Tudose cu privire la autonomia Ținutului Secuiesc „gest normal, de prim-ministru”, însă nu este suficient, mai ales că este singurul politician care a avut o poziție pe acest subiect.

Totodată Gușă atrage atenția și spune că strategia adoptată de formațiunile politice maghiare din țara noastră, dictată chiar de premierul Ungariei, Viktor Orban, este una extrem de periculoasă pentru România.

„Președinți ai României - ca Băsescu - sau lideri ca Dragnea au avut și au și comunicări subterane cu autocratul de la Budapesta, Viktor Orban. Să nu uităm cele trei partide maghiare nu s-ar fi întâlnit să dea această declarație comună dacă nu era o strategie intonată de Orban.  

După ce a câștigat alegerile în 2010, Viktor Orban a instituit un regim de putere personală, cum doar liderul turc Recep Taypp Erdogan mai are, dar în UE nu mai are nimeni, afirmă Cozmin Gușă, adăugând că acest regim este condus de ”Orban și prietenii lui, foști colegi de școală” care au acaparat puterea la toate nivelurile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele, care face din când în când Opoziție pe chestiuni minore, este omul lui Orban. Are opt miniștri și 20 de secretari de stat, iar acolo Guvernul ca să dea bugete nu mai trebuie să întrebe Parlamentul. Chiar dacă este controlat în proporție de diuă treimi de Orban, Parlamentul are rol doar când se mai schimbă Constituția. Acolo mai este și un consiliu bugetar format din trei persoane, toate trei puse de Orban. Acesta are dreptul să refuze bugetul votat de Parlament. Dacă nu este de acord, până la urmă parlamentul se dizolvă și se fac alegeri anticipate. La Banca Națională este om pus de Orban.  Prin șase fundații conduse de el s-au scurs un miliard de euro, bani care se duc spre zone care trebuie să fie finanțate în interesul lui Orban”, a precizat Gușă la Realitatea.TV

În ceea ce privește regimul de putere maghiar, Gușă spune premierul îl conduce singur, subliniază Gușă, care atrage atenția asupra faptului că mass-media ungare, atât cele de stat, cât și cele private, se află în mâinile aceluiași Orban. 

„Treburile se știu și la Washington și peste tot și nimeni nu l-a atacat nici măcar cu o floare. Sunt lucruri nepenalizate public, cum să nu ne facă să credem că o strategie controlată de Orban nu este una periculoasă?! Și cum statul român să stea atât și atât de pasiv?! Tudose n-a făcut decât un gest normal de prim-ministru. Am înțeles și ce a vrut să zică și cu fluturatul, dar este mult prea puțin și nu este atât de important, mai ales în condițiile în care a rămas izolat.

Amintim că, miercuri, Mihai Tudose a declarat ”fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga bățul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, și anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignorați, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura în vânt, toți cei responsabili de acolo vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântă ei acolo, la ei în curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare.

Legea statutului minorităților a fost împinsă în 2005 în Parlament ca să-i forțeze mâna unei guvernări șchioape. O altă parte din acel proiect creează condițiile juridice pentru un parlament ales cu obiective culturale și obiective de identitate etnică, a afirmat consultantul politic. ”Ales, deci cu oameni plătiți de la bugetul României. Aia crea premisele de enclavă în acel moment. Au crezut că pot impune, pentru că am avut un premier filomaghiar, Tăriceanu”, a mai precizat Gușă.

Cozmin Gușă este de părere că Liviu Dragnea ne vorbește despre istoria României ”fără să o știe” și se folosește de orice eveniment gravisim, precum cazul pedofilului din lift sau pretențiile maghiare - tot pentru strategii politice. ”Noi decontăm concesiile pe care le-am tot făcut în anii '90", a conchis consultantul politic.