Roger Stone, fost consultant politic pentru Trump, care a recunoscut că a comunicat cu hackerul rus Guccifer 2.0 prin mesaje pe Twitter, a fost arestat vineri dimineață de FBI în casa sa din Florida, anunță CNN.
Potrivit BBC, el a fost pus sub acuzare de comisia specială a lui Robert Mueller pentru șapte presupuse încălcări ale legii.
Guccifer 2.0, hacker-ul care susţine că a furnizat WikiLeaks emailurile furate de la Partidul Democrat din SUA înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016, ar fi agent al serviciului secret al armatei ruse , temutul GRU, scriu publicaţiile The Daily Beast şi SCmagazine. Guccifer 2.0 s-a prezentat în 2016, când a comunicat public în premieră, drept un hacker roman, potrivit G4media.ro.
Dovada apartenenţei la GRU ar fi fost găsită de serviciile secrete americane în momentul în care Guccifer 2.0 a omis sa activeze o măsură specifică de protecţie în timpul comunicării externe, scriu publicaţiile citate.