Gripa porcină ameninţă omenirea. PSD continuă tradiţia "micilor electorali".
- Adam Popescu
- 3 mai 2009, 00:00
Autorităţile sanitare din întreaga lume sunt în stare de alertă după ce Naţiunile Unite au avertizat că virusul H1N1 poate declanşa o pandemie.
Primul caz înregistrat în Europa a fost semnalat la începutul săptămânii în Spania, însă în următoarele zile Germania, Croaţia şi Marea Britanie au raportat situaţii asemănătoare.
Aproape o sută de persoane au murit în Mexic şi alte zeci de cazuri suspecte sunt semnalate în fiecare zi, în tot mai multe state.
Măsurile de siguranţă au golit marile oraşe mexicane, povestesc românii de acolo, Mexicul intrând într-o „vacanţă forţată”.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat în privinţa riscului declanşării unei pandemii, anunţând trecerea la un nivel de alertă de 5, din 6 posibile.
În ţara noastră, bolnavii care prezintă semne de gripă vor fi internaţi, iar controalele la graniţă s-au intensificat.
Guvernul român a adoptat, marţi, o strategie pentru combatarea gripei, care include monitorizarea călătorilor ce vin din zone cu risc, organizarea unor reţele de supraveghere în spitale şi suplimentarea stocurilor de medicamente.
Capacitatea României de a-şi protejea populaţia prin imunizare se limitează la cel mult trei milioane de doze de vaccin antigripal, care poate fi produs în cel mult şase luni.
Simptomele bolii sunt febra, dezorientarea, rigiditatea încheieturilor şi stările de vomă. În fază avansată, bolnavul are dese pierderi de cunoştinţă.
Răzvan Lucescu, noul antrenor al naţionalei
Lucescu jr. a devenit, miercuri, antrenorul naţionalei tricolore de fotbal.
Competiţia pentru desemnarea noului selecţioner a avut la start, conform listei iniţiale a FRF, şapte nume: Mircea Lucescu, Loţi Bölöni, Răzvan Lucescu, Gică Hagi, Ioan Andone, Dan Petrescu şi Cosmin Olăroiu.
La prima conferinţă în postura de selecţioner, Răzvan Lucescu a dorit să sublinieze că „Mă voi consulta cu Mircea Lucescu doar dacă şi el se va consulta cu mine în privinţa Şahtiorului”.
BAC-ul nu va mai fi unic
Preşedintele Traian Băsescu a pus pe masa sindicatelor şi a Guvernului trei potenţiale proiecte legislative care ar putea înlocui actuala Lege a Educaţiei.
Potrivit unei variante, învăţământul gratuit va fi de 13 ani, de la clasa pregătitoare până la sfârşitul liceului, iar accesul în învăţământul liceal garantat pentru toţi cei care doresc să îl urmeze.
Bacalaureatul nu va mai fi unic, ci se va organiza diferenţial pe filiere şi profiluri de licee. Evaluarea se va face prin sisteme şi punctaje similare testelor internaţionale şi prin calificative. Elevii vor putea susţine bacalaureat internaţional.
"Un mai românesc" cu PSD
Social-democraţii au sărbătorit, şi anul acesta, ziua de 1 mai în Parcul Izvor.
Marian Vanghelie a făcut de 1 Mai un adevărat tur de forţă al grătarelor. El nu s-a mai mulţumit să facă, la fel ca până acum, un singur ospăţ în masă, ci a făcut două- unul în Capitală, şi altul în Giurgiu.
Mircea Geoană nu a mai susţinut discursul obişnuit pentru a nu "politiza excesiv acest eveniment".
Mii de bucureşteni au fost alături de liderii PSD, înghesuindu-se pentru a primi bonuri valorice "în valoare" de patru mici şi o bere sau suc.
FOTOREPORTAJ: BĂTAIE PE MICII PSD
SĂPTĂMÂNA ÎN CIFRE
2019 este termenul stabilit de UE până când toate clădirile nou-construite trebuie să producă aceeaşi cantitate de energie pe care o consumă.
100 de zile au trecut de la începerea mandatului preşedintelui american Barack Obama
3 institutii oncologice vor funcţiona în România, cel mai nou fiind la Iaşi
62 de ani este vârsta la care s-a stins din viaţă cântăreaţa de muzică populară Valeria Peter Predescu
10.000 de lei este amenda primită de postul de televiziune OTV pentru modul în care a prezentat seismul de sâmbăta trecută
25% dintre romi se simt discriminaţi în România
4 persoane au murit şi 13 au fost rănite, după ce o maşină a intrat în plin în parada din Apeldoorn, Olanda, la care participa familia regală olandeză