Grindina a făcut prăpăd în Gorj. Gheața cât pumnul a distrus totul VIDEO

Grindina a făcut prăpăd în Gorj. Gheața cât pumnul a distrus totul VIDEO

Românii se confruntă cu noi efecte negative ale condițiilor extreme de vreme. Localnicii din comunele din județul Gorj au semnalat că bucățile mari de grindină au distrus recoltele fermierilor, în timp ce străzile sunt acoperite de cantități mari de gheață.

Fenomene extreme în județul Gorj, unde grindina a distrus recoltele agricole ale fermierilor. Parbrizele mașinilor au fost sparte, iar străzile au fost acoperite de cantități mari de gheață. Judeţul Gorj s-a aflat și se află, în continuare, sub cod portocaliu de ploi, grindină şi vijelii.

Recoltele agricultorilor au fost distruse

În comuna Stănești, recoltele fermierilor au fost distruse. Pagubele înregistrate au fost imense, iar, potrivit edilului comunei, până în prezent nu s-au mai manifestat condiții de grindină de astfel de dimensiuni.

„În fața lui Dumnezeu nu avem ce să facem. Culturile agricole au fost afectate. Localnicii au pagube importante. Am discutat în această dimineață cu unul dintre ei, care are cultivate câteva hectare cu porumb, soia și mazăre, care sunt pământ. Grindina a fost foarte mare. Nu am văzut până acum «piatră» așa de mare. La noi este o mare problemă din punct de vedere agricol și din punct de vedere al altor pagube suferite de cetățeni“, a precizat primarul Mitrea Dănuț Petrișor.

Grindina a făcut ravagii în județul Gorj

Potrivit localnicilor din comuna Plopşoru, bucățile mari de gheață au spart parbrizele autoturismelor, dar și țiglele de pe casă.

„A fost dezastru. Nu a fost niciodată la noi așa ceva. Asta înseamnă să tăiem pădurile și să ne batem joc de natură. Totul se poate întoarce împotriva noastră, a oamenilor. Eu am autoturismul făcut praf. Parbrizul este spart, iar tabla este îndoită în multe locuri“, a spus unul dintre localnici, potrivit romaniatv.net.

Amintim că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o nouă avertizare Cod portocaliu de vijelii puternice valabilă până vineri dimineaţa în 27 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News