Uitat de un an și jumătate, subiectul crizei din Grecia revine în actualitate. Tot mai multe voci cer Atenei să rupă unilateral acordurile cu creditorii.

Un comentariu incendiar semnat de Coralie Delaume în Le Figaro.

Subiectul nu mai este la modă. În actualitatea europeană, Hard Brexitul Theresei May a luat de multă vreme fața crizei grecești, despre care se presupune că a fost rezolvată. În Franța, ne angajăm în campanii prezidențiale – ba chiar construim programe economice întregi – fără să ne facem griji de cadrul european.

În acest context, nimănui nu i-ar trece prin cap să repună pe masă spinosul subiect al Greciei, mai ales cu doar câteva luni înainte de alegerile din Olanda (martie 2017), de prezidențialele din Franța (aprilie-mai 2017) și de legislativele din germania (septembrie 20170).

Totuși, este posibil ca subiectul să se impună de la sine în următoarele săptămâni și luni.

Potrivit unui articol recent din Bild, „Grexit se întoarce”. Wolfgang Schäuble (ministrul german de Finanțe – n.r.) pare a fi cel care a repus subiectul pe tapet, la reuniunea Eurogrupului din 27 ianuarie. Ca de obicei, Schäuble a apreciat că guvernul grec nu a făcut destul în domeniul „reformelor structurale”. Șeful finanțelor germane probabil că nu a renunțat niciodată cu adevărat la ideea sa de „Grexit temporar”, formulată în 2015. Pare că acum vrea din nou să-i împingă pe greci spre ieșire, chiar dacă pentru asta trebuie să afirme fără jenă că „nu au făcut ceea ce de atâtea ori s-au angajat să facă”.

Cu toate acestea, Grecia nu a dus lipsă de reforme. Din 2013, OCDE arăta într-un raport că țara avea „nivelul cel mai ridicat de răspuns la reformele structurale recomandate” și o felicita pentru „progresele importante făcute” (OCDE, Economic Survey – Greece, November 2013).

Totuși, asta era înainte ca Atena să se angajeze pe calea celui de-al treilea memorandum, acela cerut de europeni după ce Tsipras a capitulat în fața creditorilor, la jumătatea lui 2015.

Acest al treilea memorandum, un veritabil „catalog al ororilor”, după cum recunoștea revista germană Der Spiegel, a depășit orice limite imaginabile în materie de abuzuri economice.

Pe lângă faptul că „ajutorul” de 86 de miliarde de euro – primit în contrapartidă, dar care nu constituie decât împrumuturi – va îngreuna și mai mult o datorie situată deja la aproape 180% din PIB, pe lângă obișnuitele creșteri de impozite, noua scădere a pensiilor și a „n”-a „flexibilizare” a Codului Muncii, Atena s-a lăsat deposedată și de bruma de suveranitate pe care o mai păstra.

Așa cum afirmă experta Marie Laure Coulmin Kouftsatis, statul grec se află pur și simplu în curs de dezmembrare. Numeroase active publice sunt vândute la inițiativa unui fond privat, Societatea Participațiilor Publice, îndeaproape controlat de creditorii țării și prezidat de un francez.

Guvernul elen a fost deposedat și de controlul administrației fiscale, care s-a transformat, pe 1 ianuarie 2017, în „agenție autonomă de încasări”. Pe lângă anumite atribuții, care în mod normal aparțin unui minister al Bugetului (fiscalitate, măsuri vamale), acesteia îi incumbă și simpatica misiune de a lua imobilele debitorilor insolvabili și a le vinde.

În fine, un incredibil mecanism adoptat în luna mai, anul trecut, și poreclit „foarfeca”, permite intrarea în vigoare imediat și în mod automat noi măsuri de austeritate, dacă pare că Bugetul de Stat se îndepărtează de obiectivul de excedent bugetar primar (în afara serviciului datoriei) de 3,5%, fixat pentru 2018. Este deci vorba de o „legiferare” în mod automat, fără consultarea Parlamentului. Ceva nemaivăzut.

Marea problemă este că, în schimbul acestor reforme devastatoare, creditorii promit de multă vreme Greciei o ușurare a enormei sale datorii publice. Or, asupra acestui punct, fosta Troikă se destramă. Hiene până la delir, „europenii” nu cedează un deget. Chiar și modesta toaletare a datoriei, concedată în decembrie trecut, a fost cât pe ce să fie compromisă, după ce Alexis Tsipras a îndrăznit să acorde prime de Crăciun pentru pensionarii cei mai săraci, fără a cere acordul „Europei”.

Germania, întruchiparea însăși a intransigenței, nici nu vrea să audă de tăieri din stocul datoriei elene, mai ales acum, înaintea alegerilor sale legislative.

Cu toate acestea – paradoxal – ea ține cu tot dinadinsul ca Fondul Monetar Internațional să rămână parte a planului actual de „ajutor”. Or, Fondul pune tot mai multă distanță între el și acoliții fostei Troici. Amenință cu regularitate să-i părăsească, deoarece statutul îi interzice să ajute o țară insolvabilă, așa cum consideră că este cazul Greciei.

Și FMI spune asta de multă vreme. Rapoartele în care FMI trage alarma asupra urgenței necesității unei restructurări a datoriei elene sunt nenumărate și amenință că dacă acest lucru nu se produce se va retrage.

Încă din 2013 publica un document sever legat de gestionarea primei crize grecești, cea din 2010. Fondul deplângea că la vremea respectivă „restructurarea datoriei a fost considerată de părțile ce au participat la negociere, dar a fost exclusă de conducătorii zonei euro”. (IMF, Country report Nr. 13/156 – Greece, 06/2013).

Doi ani mai târziu, Fondul propunea acordarea Atenei a unei „perioade de grație” de treizeci de ani privind plata datoriei sale și estima că această datorie este „total neviabilă” (IMF, Country Report Nr. 15/186 – Greece, 14/07/2015).

În iulie 2016, Biroul Independent de Evaluare (IEO) al FMI publica un bilanț asasin amintind că toate modalitățile de luare a deciziilor, în mod obișnuit în vigoare pentru Fond, au fost încălcate  în afacerea greacă. Pentru motive politice, pentru a satisface apetența „europenilor” pentru o duritate de oțel față de Atena, direcția FMI a dezinformat cu bună știință Consiliul său de Administrație și a determinat instituția de la Washington să aplice o nouă înăsprire în locul unei tăieri a datoriei.

În fine, ultimul raport (ianuarie 2017) reafirmă de o manieră categorică:

„Datoria greacă este total nesustenabilă. Chiar și în condițiile unei aplicări totale și depline a reformelor aprobate în cadrul programului de ajutor, datoria publică și necesitățile de finanțare vor deveni explozive pe termen lung.”

Cu acest document ca bază de lucru trebuiau să se întâlnească protagoniștii crizei Greciei, la începutul acestei săptămâni, pentru a-și ciocni încă o dată divergențele. FMI, pentru a reaminti că trebuie fie tăiată drastic datoria Greciei, fie aplicate noi măsuri de austeritate. Guvernul grec, pentru a anunța că nu este dispus să aplice reforme suplimentare. Creditorii europeni pentru a reaminti că nu sunt de acord cu nimic, nici să se dispenseze de concursul Fondului, nici să aprobe viziunea acestuia de ușurare a datoriei.

Ce ar putea rezulta din acest dialog al surzilor? Poate că dezertarea pur și simplu a unui FMI excedat care i-ar lăsa pe „europeni” să fiarbă singuri în această oală, care a devenit Uniunea Economică și Monetară, la 25 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht.

O decizie se va lua în cursul acestei luni.

Cum vor primi statele membre o eventuală plecare a FMI?

Grecii par să ia din nou în considerare o ieșire din Zona Euro. Vechi miniști din primul guvern Tsipras își fac din nou auzite vocile.

Fostul ministru al Afacerilor Europene, Nikos Xydakis, afirma recent că trebuie ridicată omerta pe chestiunea monetară:

„Nu trebuie să existe nici un tabu când este vorba de destinul națiunii. Am ajuns la punctul unde poporul este la capătul puterii de a îndura. Cred că avem nevoie de o discuție politică națională profundă.”

La rândul său, nici Yannis Varoufakis nu-și alege cuvintele. Într-un articol pe care-l semnează în presa greacă, pe 4 februarie, el îl acuză pe ministrul Wolfgang Schäuble că pune la cale un Grexit ostil. Apoi îndeamnă guvernul de la Atena să preia inițiativa, îi sugerează să întoarcă spatele creditorilor și să-și restructureze unilateral anumite datorii, invitându-l să pună în aplicare un sistem de plată paralel.

Această „monedă dublă”, Varoufakis o pregătise încă din primăvara lui 2015, când încă era ministrul de Finanțe al guvernului Syriza. Dar proiectul nu s-a materializat. Cât timp irosit, dacă el s-ar aplica acum.

Dar ar fi într-adevăr un eventual Grexit un dezastru? Totul depinde de ajutorul pe care Atena l-ar primi dacă decide să facă marele salt. Situația internațională s-a schimbat în ultimele 18 luni. Noua putere americană nu face nici un secret din aversiunea față de construcția europeană. Deși încă nu a fost numit, iar candidatura sa trebuie acceptată de „europeni”,Ted Malloch, candidatul lui Trump pentru postul de ambasador la UE, nu ezită să afirme:

„Nu pot să vorbesc în locul grecilor, totuși, din punctul de vedere al unui economist, există puternice motive pentru Grecia să iasă din Euro.”

Vor ajuta Statele Unite Grecia, în cazul acesta? Este greu deocamdată să ghicim jocurile americane. Însă se poate spune cu siguranță că criza greacă s-a întors.

După prima ieșire din Uniune (Marea Britanie), prima ieșire din Zona Euro s-ar putea produce în curând.