Preşedintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat că greva profesorilor s-ar putea prelungi dacă autoritățile nu vor căuta soluții.
Preşedintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ(FSLI), Simion Hăncescu, a anunțat că greva profesorilor s-ar putea prelungi pentru că nu s-a conturat nimic acceptabil. El a mai spus că i-a invitat la sediu pe cei din Guvern pentru a căuta soluții și pentru a rezolva problema.
„Nu este exclus, dacă guvernul vine cu astfel de propuneri aşa cum s-a întâmplat până acum, este evident că riscul este major şi este într-adevăr într-un moment nedorit. Sunt şi unii care au sugerat să protestăm în vacanţă. În mintea unora, să protestăm în iulie, august, când lumea e în concediu. Uite, protestăm acum pentru că a ajuns cuţitul la os şi chiar ne-au luat de proşti, vă spun cu toată răspunderea”, a spus Hăncescu.
Preşedintele FSLI a mai transmis că „până în momentul de faţă nu s-a conturat nimic acceptabil de către oameni”.
„Noi avem un mandat foarte clar şi îl repet, dacă Guvernul va veni cu un act normativ prin care să acorde o mărire în avans, care să acopere rata inflaţiei şi în acel act normativ să scrie negru pe alb ceea ce au scos din legea educaţiei, şi anume grila de salarizare se va construi pornind de la principiul că profesorul debutant va avea salariul mediu pe economie, nu se va opri nimic”, a mai explicat Simion Hăncescu.
Există riscul ca examenele finale să fie amânate
El a a atras atenția că există riscul ca examenele finale să fie amânate: „Din păcate e posibil, totul depinde de Guvern”. „La cât de umiliţi am fost şi cât de batjocoriţi, cred că nu mai contează”, a mai spus acesta.
Președintele FSLI a mai declarat că speră ca cei din Guvern să accepte invitația și să vină mâine la întâlnire pentru a discuta nemulțumirea profesorilor.
„Ca să fie clar , bani sunt în România , dar nu sunt corect distribuţi, să facă nişte calcule pe nişte domenii, sunt domenii cu o armată de oameni. (..) -am invitat, mâine, ar fi o surpriză plăcută să vină să discute faţă în faţă cu ceilalţi mai mulţi. Am lăsat invitaţiile la guvern astăzi dar nu pot garanta că vor veni”, a mai spus Hăncescu, potrivit News.