Greva foamei pentru un nou telefon. O nouă metodă prin care copiii își „manipulează” părinții

Telefon. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Un adolescent indian a fost acuzat de șantaj emoțional după ce a intrat în greva foamei timp de trei zile. A făcut asta pentru a-și presa mama săracă să-i cumpere un iPhone.

Un scurt videoclip filmat de proprietarul unui magazin de smartphone-uri din India a devenit viral săptămâna trecută. Asta pentru că prezenta un adolescent care a mărturisit că a intrat în greva foamei timp de trei zile. Pentru a-și convinge mama să îi cumpere un iPhone nou.

Femeia, care se pare că își câștigă existența vânzând flori în fața unui templu, apare și ea în videoclip. Și are o expresie facială care spune cam totul despre lupta ei interioară. Distribuit de jurnalistul indian Abhishek pe X, videoclipul a fost vizualizat de peste un milion de ori. Și a stârnit o dezbatere aprinsă despre gadgeturi ca simbol al statutului și despre drepturile generațiilor tinere.

Greva foamei pentru un nou telefon

„Vând flori în fața unui templu. Și i-am dat banii să cumpere telefonul pentru că nu a mâncat nimic timp de trei zile”, spune femeia în videoclipul viral. „Sunt fericită, dar vreau ca el să câștige și să aducă banii înapoi familiei”.

Atitudinea adolescentului față de mama sa a atras numeroase critici în mediul online. Mulți utilizatori ai rețelelor de socializare l-au acuzat de „tortură financiară și emoțională” și de insensibilitate față de părintele său. Știind că ea vinde flori pentru a trăi, el a insistat totuși ca ea să-i cumpere un smartphone pe care știa că nu și-l pot permite cu adevărat.

„Acest videoclip este sfâșietor”, a scris Abhishek. „Mama acestui băiat vinde flori în fața unui templu. El a insistat să cumpere un iPhone și a intrat în greva foamei timp de 3 zile. În cele din urmă, mama a renunțat și i-a cumpărat un iPhone cu banii câștigați din greu. Expresia ei spune multe”.

comentariile au curs

„Să cheltuiești atâția bani pe un telefon (iPhone) când tu nu muncești, în timp ce mama ta trudea din greu vânzând flori, nu are niciun sens”, a comentat un alt utilizator X. „Mama lui a renunțat pentru că el a intrat în greva foamei. Nu știu ce să spun. Acest videoclip mi-a frânt inima”.

„iPhone-mania” a determinat oamenii să facă unele lucruri nebunești de-a lungul anilor. Unii oameni merg până la a-și vinde rinichii pe piața neagră pentru un iPhone, scrie LifeScience.