Greva din învățământ. Carmen Iohannis, criticată pentru că nu s-a solidarizat cu colegii ei

Sursa foto: EVZ

Decizia lui Carmen Iohannis de a nu se alătura grevei din învățământ a stârnit nemulțumire printre liderii de sindicat din sistem, care au criticat-o pentru lipsa ei de solidaritate.

În debutul acestui an școlar, Carmen Iohannis a luat decizia de a continua activitatea de profesor la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, cu jumătate de normă. Ea îndeplinește și rolul de diriginte pentru clasa a IX-a. Fiindcă nu este membră a unui sindicat, soția președintelui nu a participat la greva profesorilor.

Carmen Iohannis, criticată pentru lipsa de la greva profesorilor

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, i-a reproșat profesoarei Carmen Iohannis lipsa de solidaritate: „Noi trebuie să fim modele pentru copii. Ești model când noțiunile de solidaritate și unitate le pui în aplicare în primul și-n primul rând. Modele sunt elevii din Constanța, care cu toată responsabilitatea au fost alături de noi nu numai prin mesaje, au participat și acțiunile noastre de protest.

Un model de asumare, solidaritate, de unitate cu noi, dascălii lor. De la ei trebuie să învățăm”, a spus acesta în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Păi care e cadrul legal? Să-l întrebe pe secretarul de stat Sorin Ion, care ne-a spus prompt care e definiția tehnică a înghețatului anului școlar, să ne spună și cum predă online unul din profesorii României azi”, a declarat la rândul lui Sorin Dragnea, liderul FSLI Sector 1, potrivit știripesurse.ro.

Soția președintelui Klaus Iohannis va face cursuri online cu elevii de la Liceul Gheorghe Lazar din Sibiu, acolo unde predă limba engleză, au susținut surse apropiate de soția președintelui. La Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu din cele 69 de cadre didactice 51 de profesori au intrat în grevă.

Peste 150.000 de profesori și alți peste 70.000 de angajați auxiliari au intrat în grevă generală luni, 22 mai. Este prima grevă a profesorilor din ultimii 18 ani, iar acțiunea are loc după două runde de negocieri eșuate ale sindicaliștilor cu reprezentanții guvernului. Ultima a avut loc duminică, când autoritățile au propus acordarea unui bonus de 1.000 de lei de două ori pe an profesorilor debutanți.