Grecia este afectată, azi, de o nouă grevă generală, cea de-a patra din anul 2012, lansată de cele două mari confederaţii sindicale din sectoarele public şi privat, în semn de protest faţă de pachetul de austeritate negociat cu creditorii internaţionali.
UPDATE 2: Şoferi de taxi,doctori, profesori şi controlori de trafic s-au aflat printre cei care au participat la mitinguri, precizează BBC. Un bărbat de 65 de ani a suferit un atac de inimă fatal, în timpul demonstraţiilor, incident care n-ar fi avut nicio legătură cu protestele, dar presa locală scrie că decesul ar fi fost cauzat de gazele lacrimogene. UPDATE 1: Confruntări între poliţie şi mici grupuri de manifestanţi anti-austeritate au avut loc azi, la Atena, în timp ce aproximativ 25.000 de persoane se aflau pe străzile capitalei elene. Un grup de tineri a atacat forţele de poliţie, care blocaseră trecerea în faţa marilor hoteluri din piaţa Syntagma, în faţa Parlamentului, poliţia ripostând cu gaze lacrimogene.
Poliţiştii s-au mobilizat în faţa hotelurilor pentru a le proteja, lăsând restul manifestanţilor să avanseze, în timp ce zeci de tineri cu cagule şi mascaţi au continuat să atace forţele de ordine, aruncând cu cocteiluri molotov.
Potrivit poliţiei, numărul manifestanţilor ar fi de 25.000 la Atena şi la 17.000 la Salonic, în nordul ţării. Manifestanţii contestă recurgerea masivă la politicile de austeritate pentru a ieşi din criză.
Summit UE anti-criză, la Bruxelles În acest timp, la Bruxelles, începe summitul Consiliului European, de la care premierul elen Antonis Samaras aşteaptă un semnal de sprijin pentru a face acceptate noile măsuri. În Grecia, serviciile publice şi transporturile sunt puternic perturbate, numeroase curse feroviare, maritime şi aeriene fiind anulate. În capitală, angajaţii de la metrou au fost în grevă până la ora 06.00 GMT (ora 9.00, ora României), iar taximetriştii nu vor lucra toată ziua. Manifestaţii sunt prevăzute la Atena, cu începere de la ora 08.00 GMT (ora 11.00, ora României) şi la Salonic, al doilea oraş al ţării.
Guvernul condus de conservatorul Antonis Samaras continuă să discute cu troica (Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional) despre ultimele detalii ale programului de ajustare economică, ce include noi tăieri bugetare, în schimbul eliberării următoarei tranşe de împrumut, de 31,5 miliarde de euro.
Situaţia Greciei nu se află pe agenda summitului de joi şi vineri de la Bruxelles, dar premierul Samaras speră să primească un semnal de susţinere pentru noul pachet de austeritate, ce trebuie aprobat de parlament, la o dată încă neprecizată, şi a cărui votare riscă să aducă la un nou punct culminant tensiunile sociale.