Greul de-abia începe. Brexitul s-a terminat? Nu aşa repede

Greul de-abia începe. Brexitul s-a terminat? Nu aşa repede

"Nu este nevoie ca un acord de liber schimb să implice acceptarea reglementărilor UE pe tema competiţiei, a subvenţiilor, a protecţiei sociale, a mediului sau a altor domenii similare mai mult decât ar implica acceptarea de către europeni a reglementărilor britanice în aceste domenii", a spus dl Johnson.

Deşi dl Johnson a subliniat pe bună dreptate că Marea Britanie respectă în aceste domenii nişte standarde mai înalte decât cele din unele ţările europene, oficialii de la Bruxelles vor ca aceste probleme să fie convenite în scris, odată cu procedurile de arbitraj în eventualitatea unor dispute. Asta ar înseamna ca Londra să respecte unele reguli europene - chiar dacă ele se schimbă - un demers căruia britanicii i se vor opune cu siguranţă.

Deocamdată, dl Johnson se arată dur, iar, luni, el a afirmat că, decât să accepte alinierea la regulile europene, ar prefera mai degrabă nişte rrelaţii comerciale de felul celor cu Australia, care nu are un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană.

Totuşi, oamenii de afaceri britanici doresc cu fervoare un acord, iar, după declaraţiile dlui Johnson, cursul lirei sterline a scăzut cu aproape 1 procent pe pieţele valutare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conştienţi de amploarea misiunii care le stă în faţă, înalţii oficiali din Comisia Europeană, forul executiv al organizaţiei, au anunţat că vor exista negocieri paralele cu britanicii în 12 domenii separate, negocieri care se vor finaliza printr-un acord general.

Fiecare dintre cele 27 de state membre rămase în UE vor avea drept de veto asupra noului acord cu britanicii. Deşi, în general, organizaţia a făcut front unit în timpul tratativelor pe tema Brexitului, această unitate s-ar putea fisura, având în vedere că fiecare ţară va fi afectată diferit de diversele elemente ale acordului comercial.

Deşi, după cum mulţi se aşteaptă, se va ajunge în cele din urmă la un soi de acord, dl Lowe a avertizat că importatorii şi exportatorii, obişnuiţi să facă parte din aceeaşi piaţă, vor trebui să facă noi declaraţii vamale şi să respecte nişte reguli în plus. Un acord de liber schimb are doar o valoare limitată, a spus el, după care a adăugat: "În cel mai bun caz, el va elimina taxele şi cotele. Dar va avea un efect foarte slab în eliminarea altor fricţiuni existente în comerţ". (RADOR)