Greta Thunberg este invitată la Forumul de la Davos și pregătește noi mesaje pentru liderii lumii
Înaintea Forumului economic mondial din Elveția, militanta pentru climat Greta Thunberg a sosit în țara cantoanelor și a participat, vineri, la Lausanne, la o nouă manifestație pentru climat.
Copila furioasă, devenită între timp, pe frontul luptei împotriva încălzirii globale, adolescentă, nu pare dispusă deloc să-și îndulcească mesajul pentru liderii lumii.
„Până în prezent, în cursul acestui deceniu, nu am văzut nici un semn care să arate că o reală acțiune pentru climă va veni”, a lansat tânăra de 17 ani în fața unei mulțimi de tineri, după un marș pe străzile liniștite din Lausanne. „Această situație trebuie să se schimbe”, a adăugat Greta.
Adresându-se apoi „liderilor lumii”, dommnișoara Thunberg a ținut să-i asigure pe Donald Trump&Co: „Nu ați văzut încă nimic. Putem să vă garantăm asta”. „Acesta este mesajul pe care-l vom aduce, săptămâna viitoare, la Forumul economic mondial de la Davos”, a amenințat ea, scrie AFP.
Fără natur nu e futur
Greta Thunberg și-a făcut apariția către orele prânzului la Lausanne, înconjurată de mii de tineri care scandau „Pas de nature, pas de futur” (fără natură nu e viitor) sau, la fel de rimat: „Et 1, et 2, et 3 degrés. C’est un crime contre l’humanité!”, în referință la încălzirea climatică.
După ce Greta li s-a alăturat, primită cu țipete ca pe un star pop, tinerii s-au lansat pe străzile din Lausanne fluturînd un banner pe care scria „Să schimbăm sistemul, nu clima”.
Alții purtau pancarte denunțând incendiile uriașe care devastează Australia sau topirea ghețarilor.
Marșul cel lung
„Un grad în plus uzează, uzează/un grad în plus uzează ghețarii, nu și pe bancheri”, cântau tinerii aflați în marș, un „marș național” la care au participat 15.000 de persoane, potrivit colectivului elvețian de la Geneva pentru climat, organizat pentru a celebra prima aniversare a mișcării greviste pentru climat din Elveția.
Apelurile Gretei, care a mai protestat la Lausanne în august, au rezonat în ultimele luni în Elveția, unde numeroase orașe și cantoate au proclamat „stare de urgență climatică”, în timp ce zeci de mii de persoane au participat la „grevele pentru climat”. Cum a fost cazul, în septembrie anul trecut, la Berna: 100.000 de persoane.
Nu se știe dacă Greta va participa cu „militanții elvețieni” la un marș de trei zile (18-21 febriarie) care va porni din orașul Landquart având ca punct terminus Davos.
Autoritățile nu au autorizat decât două zile de marș, între Landquart și Klosters, nu și ultima etapă, până la Davos.
Însă războinicii climatici au anunțat deja că vor ajunge la Davos, fie ce-o fi.