De la show de televiziune la acuzații grave pentru încălcarea unei legi de protecție a mediului și spectrul închisorii.
Echipa unei televiziuni sud-coreene e acuzată că a vânat scoici-gigant în apele Thailandei.
Scoicile-gigant sunt protejete de lege, dar se pare că echipa tv nu a ținut cont de acest lucru.
Așa cum arată agenția DPA, citată de Agerpres, o plângere a fost depusă împotriva realizatorilor emisiunii ”Legile junglei”, difuzată de postul Seoul Broadcasting System.
„Aceste scoici sunt animale protejate şi trebuie luate măsuri pentru ca oamenii să ştie că pur şi simplu nu pot face acest lucru”, a declarat Sompoch Maneerat, purtător de cuvânt al Departamentului pentru parcuri naţionale, viaţă sălbatică şi conservarea florei din Thailanda.
În episodul 29 al acestei emisiuni, potrivit sursei citate, actrița Lee Yeol Eum a fost filmată când vânează trei scoici-gigant, cu scopul de a fi gătite, se arată în plângere.
Filmarea s-a făcut în provincia Trang, aflată în sudul Thailandei. Actrița, însoțită de echipa de filmare, au înotat și au prins scoicile, care au fost ulterior consumate.
Gestul lor a fost aspru criticat, pentru că scoicile-gigant, originare din Pacificul de Sud și Oceanul Indian, sunt pe lista speciiilor pe cale de dispariție.