Guvernul elen pregăteşte noi măsuri de reducere a cheltuielilor publice. Populaţia avertizează că a ajuns la limita suportabilităţii
Aproape 15.000 de persoane au manifestat sâmbătă seară la Salonic, al doilea oraş ca mărime din Grecia, pentru a protesta faţă de noile măsuri de austeritate cerute de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional şi pregătite de guvernul de la Atena. Din 2010 şi până în prezent, Grecia a adoptat şi implementat cinci pachete de măsuri de austeritate. Protestatarii au profitat de un târg internaţional găzduit de oraşul din nordul Greciei pentru a-şi face auzită nemulţumirea. Măsuri "barbare" "Foarte curând, marea majoritate a poporului grec va reacţiona" a avertizat, în timpul manifestaţiei, Alexis Tzipras, liderul partidului de opoziţie Syriza - stânga radicală - bine plasată în sondaje în faţa guvernului de coaliţie din care fac parte dreapta, socialiştii şi stânga moderată. Sindicatele speră ca prin acţiunile de protest să slăbească presiunile creditorilor externi asupra executivului elen, condamnând noile tăieri "barbare" ale salariilor şi reducerea numărului de angajaţi din sectorul public, măsuri aflate acum pe agenda guvernului de la Atena. Manifestaţiile au avut loc cu o zi înaintea unei întâlniri a reprezentanţilor creditorilor cu ministrul grec de Finanţe şi a reuniunii coaliţiei guvernamentale de la Atena, care urmează să decidă ce măsuri trebuie luate pentru a realiza economii de 11,5 miliarde de euro în anii 2013 şi 2014. De aceste măsuri depinde continuarea sprijinului financiar extern. "Vă spun adevărul, nu există o altă cale", a declarat premierul grec Antonis Samaras, într-un discurs rostit la Salonic. În căutarea unei soluţii Criza greacă domină în continuare agenda europeană. "Trebuie să găsim o soluţie pentru Grecia", ar fi afirmat cancelarul german Angela Merkel în anturajul său. Berlinul se teme că o ieşire din Zona Euro a Atenei ar declanşa un efect de domino, numai pentru Germania pierderile fiind evaluate la 62 de miliarde de euro. Aflat vineri în vizită la Atena, preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a cerut Greciei rezultate, sporind presiunea asupra guvernului elen. Acesta speră, în schimb, să obţină o prelungire cu doi ani a perioadei în care să aplice noile măsuri de austeritate. Grecia pregăteşte al şaselea pachet de măsuri de austeritate din ultimii doi ani şi jumătate