Politica agresivă a lui Erdogan i-a adus Turciei mulți dușmani în ultima vreme. Grecia și Cipru, de pildă, au început să-și coordomeze mișcările. Iată ce scrie publicația To Vima din Grecia.
"Iniţiativa Germaniei de a demara un dialog care să detensioneze situaţia din Mediterana s-a aflat în centrul contactelor pe care ministrul grec de externe, Nikos Dendias, le-a avut ieri, în Cipru, cu preşedintele Republicii, Nikos Anastasiades, şi cu ministrul cipriot de externe, Nikos Christodoulides.
Potrivit unor informaţii obţinute de Deutsche Welle, în discuţiile purtate timp de mai multe ore s-a încercat o coordonare între Nicosia şi Atena întrucât se estimează că medierea pe care Germania o va realiza pentru începerea dialogului ar putea da roade, iar acest dialog între Atena şi Ankara ar putea începe după expirarea pe 23 august a notificării Navtex emise de Turcia.
Potrivit acelorași informații, vizita lui Dendias în Cipru a fost considerată necesară, deoarece inițiativa germană are în vedere, pe lângă dialogul Grecia-Turcia, şi detensionarea situaţiei din Zona Economică Exclusivă a Ciprului. Intenţia Germaniei, cât și a UE este de a găsi o modalitate de începere a dialogului între Cipru și Turcia.
Un dialog între Nicosia şi Ankara?
Vorbind în această dimineață la postul public de radio, ministrul cipriot de externe, Nikos Christodoulides, a subliniat că Nicosia nu se va opune unei asemenea eventualităţi, precizând că Republica Cipru este gata să discute cu toate statele vecine pe baza dreptului internațional.
În ceea ce privește problema generată de nerecunoașterea Republicii Cipru de către Turcia, ministrul de externe cipriot a spus că acest fapt nu poate fi un „impediment”.
Trebuie de asemenea precizat că în timpul contactelor de ieri au fost luate decizii cu privire la acţiunile viitoare ale celor două guverne în vederea impunerii de sancţiuni europene împotriva Ankarei. În legătură cu acest subiect, Nikos Christodoulides s-a limitat la a spune că rezultatul dorit al oricăror acţiuni este să existe o dezescaldare a tensiunilor şi să se pună capăt acţiunilor ilegale ale Turciei", scrie To Vima.
Traducerea: Rador