Veste proastă pentru românii care merg în vacanță în Grecia. A fost semnat un nou contract de concesiune pentru autostrada greacă Egnatia și cele trei axe rutiere verticale care reprezintă legătura cu Albania, Macedonia de Nord și Bulgaria.
Noi taxe în grecia
Acest lucru va duce la o corectare a taxelor de drum care îi afectează pe turiști în următoarele secțiuni de drum: de la Kulata la Salonic, de la Salonic la Igoumenitsa, precum și de la Salonic la Alexandroupolis. Creșterea variază între 30% și 35%.
Turiștii care vor călători pe tronsonul Kulata-Kavala vor plăti acum 4,05 euro, în loc de 3,60 euro până acum. Pe tronsonul Kulata-Salonic, prețul sare de la 3,30 euro la 4,15 euro, iar de la Kulata la Igoumenitsa se va plăti deja 15,55 euro, în loc de 12,60 euro.Pentru cei care circulă prin punctul de trecere a frontierei Ilinden-Exohi, în direcția Alexandroupolis, taxa va fi de 5,85 euro în loc de 4,50 euro. Taxa după trecerea frontierei de la PCF Kulata-Promahon a fost redusă de la 2 la 1,90 euro.
Vor fi reguli noi și pe plajă
Premierul Greciei anunță schimbarea Legii Plajelor, începând cu noul sezon turistic care se deschide în luna mai. Pe toate plajele din Grecia va fi redus drastic numărul de șezlonguri, iar distanța dintre acestea va fi mult mai mare. De asemenea, nu va mai fi permisă așezarea șezlongurilor la mai puțin de 4 metri de apă.
Mai puține șezlonguri în Grecia
Începând din mai, una dintre reguli este că 70% din totalul plajelor trebuie să fie eliberate de șezlonguri, pentru a preveni supraaglomerarea. În zonele protejate, această proporție trebuie să fie de 85%, iar în zonele sensibile din punct de vedere ecologic - care vor fi marcate ca „plaje de neatins” - șezlongurile vor fi complet interzise.
În plus, trebuie menținută o distanță de cel puțin patru metri între șezlonguri și țărm, pentru a facilita accesul tuturor la mare, potrivit știripesurse.