Mai multe măsuri care se opun austerităţii impuse Greciei din 2010 de finanţatorii săi internaţionali - UE şi FMI - au fost anunţate miercuri de miniştrii noului guvern condus de Alexis Tsipras, cu ocazia preluării portofoliilor.
Cel mai simbolic anunţ se referă la reintegrarea femeilor de serviciu concediate de la Ministerul Finanţelor a căror luptă de un an şi jumătate a devenit emblema rezistenţei faţă de politica de austeritate.
Această măsura va afecta circa 300 de angajate, din cele 595 care asigurau întreţinerea diferitelor administraţii financiare în întreaga Grecie până la disponibilizarea lor în septembrie 2013.
Femeile de serviciu nu vor fi singurele beneficiare ale recentei schimbări politice de la Atena. „Concedierile din rândul funcţionarilor publice contrare Constituţiei vor fi anulate", a declarat viceministrul reformei administrative, Giorgos Katrougalos, cu referire la cadrele didactice, câteva mii de funcţionari care au fost trecuţi în rezervă şi apoi concediaţi, fără procesul de evaluare promis.
Mass-media din Grecia apreciază numărul noilor angajări la aproape 7.500, o picătură dintr-un pahar cu apă, se apără guvernul Tsipras, după ce în sectorul bugetar au fost desfiinţate în patru ani 200.000 de posturi, rămânând la puţin peste 600.000 în prezent.
Noul ministru al muncii, Panos Skourletis, a anunţat intenţia sa de a stabili salariul minim la 751 de euro, faţă de 580 de euro în momentul de faţă.
În ce priveşte protecţia socială, ministrul adjunct Dimitris Stratoulis şi-a fixat printre priorităţi, potrivit declaraţiilor sale făcute la postul de televiziune Antenna, eliminarea dispoziţiilor impuse de troica finanţatorilor referitoare la vârsta de pensionare şi scăderea nivelului pensiilor. El nu a precizat dacă a vorbit despre măsuri deja adoptate sau despre altele indicate de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
De asemenea, el doreşte restabilirea unei pensii în valoare de 300 de euro pentru pensionarii neasiguraţi.
La rândul său, Ministerul Sănătăţii doreşte suprimarea taxei de cinci euro pentru spitalizare şi a taxei de un euro pentru reţete.
Un program cu care Syriza şi-a făcut campanie, dar care vine contra politicii impuse din 2010 de troica finanţatorilor internaţionali, UE, BCE (Banca Centrală Europeană) şi FMI.
Sfârşitul austerităţii nu înseamnă un derapaj bugetar, a încercat să dea asigurări ministrul elen al finanţelor, Yanis Varoufakis. "Suntem în favoarea unui stil de viaţă modest, nu credem că dezvoltare economică înseamnă creşterea numărului de maşini Porsche Cayenne pe străzile înguste din oraşele noastre (...) şi a concentraţiei de dioxid de carbon din atmosferă", a mai afirmat ministrul grec.