Vineri dimineața a fost lansată p grenadă în curtea consulatului Federației Ruse la Atena. Din fericire, aceasta nu a explodat și nicio persoană nu a fost rănită, conform poliței din Grecia.
După lansarea grenadei, zona consulatului Federației Ruse la Atena a fost înconjurată de geniști care au venit rapid la fața locului pentru a dezamorsarea grenada, conform unui comunicat al poliței,
Atacul a avut loc în jurul orei locale 04:00 (02:00 GMT), în timp ce consulatul rus era închis. Din fericire, grenada nu a explodat şi nimeni nu a fost rănit.
Conform unor surse, grenada ar fi fost plasată de o persoană care circula cu motocicleta.
Astfel de acţiuni sunt tipice unor organizații grecești de extremă stânga. Poliția încearcă să afle dacă această acțiune are vreo legătură cu descoperirea ulterioară a unei motociclete incendiate în centrul Atenei.
În decembrie, o grenadă a explodat în faţa Skai, unul dintre principalele grupuri de media din Grecia, şi a avariat clădirea.
În vara anului trecut, Rusia şi Grecia au cunoscut o tensionare a relaţiilor bilaterale. Atena a expulzat doi diplomaţi ruşi şi a interzis accesul pe teritoriul Greciei pentru alţi doi pentru că ar fi încercat să mituiască responsabili locali şi să incite la demonstraţii pentru a submina acordul încheiat între Atena şi Skopje privind noul nume al ţării vecine, Republica Macedonia de Nord.
Macedonia şi Grecia au semnat pe 17 iunie 2018 un acord istoric pentru redenumirea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în Macedonia de Nord. Acest acord a fost menit să soluţioneze o dispută veche de 27 de ani privind utilizarea numelui Macedoniei, ceea ce i-ar permite fostei republici iugoslave să ia în considerare aderarea la NATO.