Grecia este ZGUDUITĂ PUTERNIC. Un nou CUTREMUR de 4,8 grade îngrozește populația. A fost declarată STARE de URGENȚĂ

Vinerei, la ora locală 4.33 a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 4,8 grade pe scara Righter, în apropiere de insula greacească Zakynthos. Seismul a fost resimțit în toate regiunile din sudul Greciei.

Nu există date cu privire la pagube materiale sau răniți.

De remarcat exte faptul că în urma cutremurului de săptămâna trecută insula Zakynthos s-a deplasat cu cel puțin trei centiemtri către sud-vest.

În urmă cu o săptămână, tot în zona insulei Zakynthos s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 6.8 grade pe scara Righter. Ca urmare a acestui cutremur, cercetătorii au stabilit că insula s-a deplasat cu cel puțin 3 centimetri. Declaraţia a fost făcută de Athanasios Ganas, director la Institutul Geologic al Observatorului Naţional din Atena.

Autorităţile din Grecia au declarat stare de urgenţă în urma cutremurului, resimţit puternic atât în Grecia, cât şi în Italia, Albania şi Libia. Oficialii locali au transmis că au fost înregistrate pagube materiale în portul din Zakynthos şi într-o mănăstire care datează din secolul al XV-lea.