Reuniunea miniștrilor de Finanțe din zona euro s-a încheiat, ieri, cu Grecia refuzând să semneze o extindere cu șase luni a acordului de împrumut, din cauza unor disensiuni pe teme de semantică și condiții, scrie EUObserver.
Șeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, care conducea întâlnirea, a declarat că a existat „dezamăgire” în sală, după ce nu s-a putut ajunge la niciun acord pe această temă.
El a vorbit despre „sentimentul general și opțiunea preferată” că singura soluție este ca Grecia să ceară prelungirea programuului său de împrumut până în 28 februarie. Cu acest nou acord, Grecia ar avea suficient timp pentru a negocia în continaure cu creditorii săi și va avea suficientă „flexibilitate” pentru reformele pe care trebuie să le implementeze, dovedind că-și va respecta anagajementele.
Dijsselbloem a spus că „nu ar fi deranjat” dacă prelungirea acordului s-ar numi „program de legătură” (program-pod, termen folosit de Atena), atâta timp se înțelege foarte clar care sunt condițiile. „Încă discutăm pe această problemă pentru că regulile și regulamentele împrumutului prin programele EFSF și MES. Este doar un aranjament pentru următoarele șase luni”, a explicat el.
Doar până la finalul acestei săptămâni se poate negocia, pentru că patru parlamente naționale trebuie să aprobe extinderea programului, înainte ca el să expire.
În ceea ce-l privește, ministrul grec de Finanțe, Yanis Varoufakis, a declarat că este gata să semneze „atunci și acolo” declarația comisarului pentru economiei Pierre Moscovici, care promite extinderea programelor de împrumut și, în schimb, ca semn al bunăvoinței, Grecia nu va lua alte măsuri unilaterale, care să pună în pericol țintele bugetare. Propunerea lui Moscovici a fost înlocuită de cea prezentată de Dijsselbloem, care nu este „acceptabilă”. „În instoria UE, nimic bun nu a ieșit în urma unui ultimatum”, a spusVaroufakis. El s-a arătat optimist că în următoarele 48 de ore Europa va găsi exprimarea potrivită pentru a se ajunge la un compromis.
O nouă reuniune a Eurogrupului ar putea fi convocată vineri, dacă Grecia va cere acest lucru. Un summit special al liderilor din zona euro este, însă, exclus.