Grecia a avut cea mai caldă lună martie din ultimii douăzeci de ani, iar la temperaturile mari se adaugă un cocktail de praf african.
S-au înregistrat 32 de grade Celsius în Creta și 25,3 grade la Atena. Un nou val de căldură este așteptat la începutul săptămânii viitoare, scrie Proto Thema.
Temperaturi mari în Grecia
Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din cel puțin ultimii douăzeci de ani au fost înregistrate miercuri în majoritatea regiunilor din Grecia.
La Atena, în suburbia Gazi, termometrul a depășit recordul din 31 martie 2009 care era de 25 de grade, ajungând la 25,3 grade, iar în Creta temperatura a depășit 30 de grade în multe zone, ajungând chiar și la 32 de grade.
Potrivit directorului pentru cercetare la Observatorul Astronomic din Atena, Kostas Lagouvardos, este vorba de temperaturi care ating sau chiar depășesc recordurile pentru luna martie, iar temperatura medie a lunii va crește și mai mult întrucât în ultimele trei zile ale lunii se vor înregistra temperaturi de asemenea peste normalul perioadei.
Temperaturi mai mari decât media
„Din iulie (anul trecut) încoace se înregistrează luni mai calde decât media normală”, subliniază Lagouvardos. Cu excepția zonelor din nordul Greciei unde termometrul nu a depășit miercuri media valorilor normale pentru această perioadă, în restul zonelor căldura s-a situat la niveluri anormale.
La temperaturile ridicate se adaugă prezența unui val de praf african care a făcut ca în multe zone atmosfera să fie sufocantă. Condițiile meteo din zilele următoare favorizează transportul acestui val de praf din Africa.
Probleme cu praful în Grecia
Asociația Pneumologilor din Grecia a transmis recomandări pentru categoriile vulnerabile și sensibile de populație ca urmare a concentrației crescute de praf african în atmosferă.
„Praful african conține particule transportate care pot fi amestecate cu polen, bacterii și ciuperci, creând un amestec extrem de toxic și periculos pentru organismul uman și în special pentru sistemul respirator”.
„În orele cu cele mai mari concentrații de praf, trebuie evitate atât deplasările inutile, cât și activitățile sportive în aer liber și se recomandă rămânerea în spații interioare bine ventilate”, a mai transmis Asociația Pneumologilor.
(Traducerea: Carolina Ciulu, RADOR RADIO ROMÂNIA)