Autorităţile elene l-au arestat pe căpitanul unuia dintre vasele care urmează să plece cu ajutoare în Fâşia Gaza. El este acuzat că a încercat să părăsească portul Pireus fără permisiunea autorităţilor şi că ar fi pus în pericol viaţa pasagerilor. În ciuda sabotajelor de tot felul, inițiatorii acestei acțiuni au anunțat că mâine vor pleca spre Gaza.
John Klusmire, cetăţean american, se află în custodia poliţiei din portul Pireu, de lângă Atena, transmite BBC.Nava pe care acesta o conduce făcea parte din flotila care va pleca în Gaza cu ajutoare umanitare, pentru a sparge blocada impusă de Israel.
El a fost arestat vineri noaptea, de către paza de coastă, conform interdicţiei anunţate în aceeaşi zi de guvernul de la Atena referitoare la plecarea convoiului.
Un purtător de cuvânt al navei s-a plâns de condiţiile în care este ţinut americanul, declarând că acesta este ţinut pe o banchetă, fără pat. În paralel, autorităţile israeliene au respins acuzaţiile conform cărora ar fi sabotat două dintre navele ancorate în Turcia şi Grecia ce urmau să se alăture flotilei. Ministrul israelian de Externe, Yigal Palmor, a negat aceste speculaţii, pe care le-a taxat drept "ridicole". Convoiul pleacă mâine Organizatorii acțiunii umanitare au anunțat astăzi că, în pofida tuturor obstacolelor întâmpinate în ultimele zile de cei care doresc să se alăture flotilei, convoiul va pleca mâine.
Decizia a fost luată după mai multe zile de deliberări, dar nici acum nu se cunoaște numărul exact al navelor care vor pleca în larg. Opt dintre cele zece vase care urmau să se îndrepte spre Gaza au fost reținute, în acest week-end, în mai multe porturi grecești, în urma unui ordin emis de guvernul de la Atena privind interzicerea plecării navelor, scrie ziarul Haaretz. Aproximativ 300 activişti pro-palestinieni din 22 de state, printre care Canada, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia şi Spania, au anunţat că se vor îmbarca şi în acest an cu destinaţia Gaza. Alături de ei se vor afla şi 35 de ziarişti din toată lumea, deşi autorităţile de la Tel Aviv au avertizat presa să nu particpe la această acţiune.
Anu trecut, în mai, un comando israelian a ucis nouă pasageri turci aflaţi pe nava amiral a primei flotile umanitare, în largul Fâşiei Gaza, generând un val de proteste la nivel internaţional.