Grecia a agreat să trimită o listă nouă cu reforme, care să fie implementate în următoarele luni, în schimbul primirii unei noi tranșe din banii de împrumut din partea UE, scrie Euractiv.
Tsipras a cerut o reuniune la Bruxelles, cu liderii europeni și creditorii internaționali (BCE, FMI și CE) și a primit ce și-a dorit.
O sursă din Consiliul European a declarat că Tsipras a dorit un nou început cu unii dintre liderii UE și să primească asigurarea că aceștia nu vor mai lua în discuție ieșirea Greciei din zona euro.
Săptămâna trecută, ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schäuble, a avertizat că Grecia ar putea, întâmplător, să iasă din eurozonă, pentru că liderii eleni nu reușesc să pună în practică reformele agreate în schimbul împrumutului. Întâlnirea, care a început după summitul oficial a durat mai mult de trei ore, și au participat cancelarul Angela Merkel, președintele Francois Hollande, președintele BCE, Mario Draghi, președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, și cel al Comisiei, Jean-Claude Juncker, alături de președintele Consiliului European, Donald Tusk.
Tusk și Juncker au dat presei o declarație comună, la final:
„Aderăm complet la acordul din 20 februarie al Eurogrupului, în spiritul încrederii reciproce, suntem toți angajați să accelerăm munca și să aplicăm acordul cât mai repede. Potrivit acordului, autoritățile elene trebuie să aplice reformele și să prezinte o listă specifică în zilele următoare. Reafirmăm acordul practic asupra procesului: Discuțiile politice au loc la Bruxelles, iar misiunea de observare și evaluare va avea loc la Atena. Eurogrupul este gata să se reîntâlnească atunci când va fi nevoie”.
Liderii n-au discutat detalii specifice, după cum a mărturisit Merkel, dar premierul grec și-a declarat dorința de a trimite lista reformelor, care este absolut necesară. Discuția a fost calmă, pe probleme de substanță, iar între Berlin și Atena nu au avut loc „atacuri”.