Grecia a intrat în săptămâna de foc

Deputaţii greci dezbat, zilele acestea, noi măsuri de austeritate. Soarta economică a ţării depinde de rezultatul votului din Parlament.

Parlamentarii greci au început ieri să dezbată noul pachet de măsuri de austeritate care trebuie aprobat până la sfârşitul acestei săptămâni pentru ca statul elen să primească o nouă tranşă din împrumutul extern contractat anul trecut şi să demareze negocierile pentru un al doilea plan de asistenţă financiară.

În lipsa celei de-a cincea tranşe, în valoare de 12 miliarde de euro, Grecia riscă să intre în incapacitate de plată după 15 iulie, trăgând, astfel, în jos şi celelalte economii fragile din Zona Euro.

La sfârşitul săptămânii trecute, liderii celor 17 state din Zona Euro au convenit cu delegaţia elenă condusă de premierul Georgios Papandreou asupra unui plan de redresare a deficitului bugetar pentru perioada 2012-2015. Acest plan, cel supus dezbaterii de zilelele acestea din Legislativul de la Atena, urmează să genereze economii în valoare de 28,4 miliarde de euro până la sfârşitul perioadei amintite.

Guvernul, prins la mijloc

Calculele guvernului socialist - ce a primit marţea trecută un vot de încredere în Parlamentul în care are o majoritate de doar cinci voturi - au fost date peste cap după ce mai mulţi deputaţi au contestat noul pachet de măsuri de austeritate. Cel puţin patru deputaţi socialişti au avertizat că nu vor susţine noile măsuri de austeritate în sesiunea de vot programată pentru miercuri.

De cealaltă parte, liderul opoziţiei conservatoare, Antonis Samaras, deşi supus unor puternice presiuni externe pentru a accepta planul de austeritate, a avertizat că nu îl va susţine integral.

Cancelarul german Angela Merkel îi avertizase pe conservatorii greci, care au cedat puterea în 2009 socialiştilor, să îşi asume "responsabilitatea istorică" ce le revine în criza din ţara lor.

Noile măsuri de austeritate prevăd, printre altele, majorarea taxei pe păcură şi reducerea de la 12.000 de euro la 8.000 de euro a pragului maxim anual de venit neimpozabil, scrie cotidianul ame rican "The Washington Post".

Populaţia a reacţionat dur, aşa cum era de aşteptat, ameninţând că va încercui clădirea Parlamentului de la Atena, în zilele următoare, pentru a împiedica accesul deputaţilor la sesiunea de vot.

Transporturi paralizate

Astăzi şi mâine va avea loc o grevă generală a doua organizată luna aceasta, ce va afecta transportul terestru şi naval.

Ministerul Afacerilor Externe i-a avertizat pe cetăţenii români care vor călători în Grecia că şi controlorii de trafic aerian vor participa la greva generală din pe ri oada 28 – 29 iunie. Astfel, cursele aeriene vor fi întrerupte astăzi, între orele 08.00-12.00 şi 18.00-22.00, şi mâine, între orele 07.00-12.00 şi 18.00-22.00.

MESAJ DE LA BUCUREŞTI

Ambasadorul grec cere susţinere şi încredere

Prioritatea Greciei, care trece acum printr-o perioadă critică, este să fie la înălţimea împrejurărilor pentru a consolida încrederea creditorilor, străini, a subliniat ambasadorul Republicii Elene la Bucureşti, Georgios Poukamissas, într-un interviu acordat Agerpres.

"O Grecie în ruină, cu structura socială distrusă, cu forţele productive ale poporului contestate, nu ser veşte nici stabilităţii regiunii şi nici ideii europene", a avertizat diplomatul, subliniind că această criză nu este o provocare doar pentru Grecia, ci şi pentru întreaga Europă.

Pe fondul perioadei dificile prin care trece ţara sa, ambasadorul atrage atenţia că acum, mai mult ca oricând, Grecia are nevoie de sprijin. "Continuaţi să aveţi încredere în noi şi, ambele părţi, să ne continuăm strânsa colaborare, indiferent de condiţiile mai mult sau mai puţin favorabile, de dragul siguranţei şi bunăstării naţiunilor noastre, dar şi de dragul stabilităţii în Europa de Sud-Est şi în regiunea Mării Negre", a subliniat diplomatul, într-un mesaj adresat românilor.