Grecia a ieşit doar din criza politică

Lucas Papademos preia astăzi conducerea noului guvern de la Atena cu misiunea dificilă de a menţine în zona euro o ţară şubrezită economic.

După cinci zile de negocieri tensionate între puterea socialistă şi opoziţia conservatoare de la Atena, preşedinţia greacă a anunţat ieri numele noului premier care va conduce guvernul de tranziţie până la alegerile anticipate din februarie. Lucas Papademos, fost guvernator al Băncii Centrale a Greciei, va fi astăzi învestit în fruntea guvernului de uniune naţională care va avea o sarcină extrem de dificilă: să salveze ţara de la faliment.

"Rolul central al noii administraţii interimare va fi implementarea deciziilor adoptate la summitul UE din 26 octombrie şi a politicilor aferente", a anunţat preşedinţia elenă.

La sfârşitul lunii trecute, Bruxellesul anunţa că va şterge jumătate din datoria Greciei şi că s-a ajuns la un acord privind acordarea unui nou pachet de asistenţă financiară Atenei în valoare de 130 de miliarde de euro. În schimbul acestui ajutor, autorităţile elene trebuie să ia noi măsuri de austeritate, printre care disponibilizarea unui număr semnificativ de angajaţi de la stat, într-un climat social deja tensionat.

Rata şomajului era în august de 18,4 la sută, potrivit statisticilor. Toate aceste noi măsuri de austeritate trebuie însă aprobate de parlament, o provocare pentru noua administraţie.

De asemenea, guvernul interimar trebuie să elaboreze bugetul pe 2012 şi să îl supună votului în legislativ, alături de viitorul sistem de impozitare.

Un premier cu pretenţii

Citând oficiali care au asistat la negocierile tensionate de la Atena, ziarul american "New York Times" scrie că Papademos ar fi complicat tratativele dintre socialişti şi conservatori cerând un mandat interimar de cel puţin şase luni.

Mai mult, fostul guvernator ar fi insistat asupra necesităţii de a-şi alege singur ministrul de finanţe din viitorul executiv de tranziţie. Actualul şef al finanţelor, Evangelos Venizelos, unul din cei mai influenţi lideri din partidul socialist, şi, cel mai probabil, cel care va conduce formaţiunea la viitoarele alegeri anticipate din februarie, este văzut de Papademos drept un obstacol în implementarea politicilor fiscale cerute de UE. Premierul desemnat a respins aceste informaţii ca speculaţii ale presei, subliniind că este conştient că va fi liderul unui guvern interimar.

"Sunt încrezător că apartenenţa la zona euro este o garanţie a stabilităţii şi prosperităţii acestei ţări", a subliniat Papademos după întrevederea cu preşedintele Karolos Papoulias.

Pe lângă socialişti şi conservatori, Papademos este susţinut şi de formaţiunea de extremă- dreapta LAOS. "Astăzi lăsăm deoparte diferenţele şi facem un efort comun pentru a scoate ţara din criză", a declarat ieri premierul demisionar Georgios Papandreou. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/-LR8HX95lmk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

PORTRET

Papademos, finanţistul şcolit în SUA

  • Lucas Papademos, în vârstă de 64 de ani, este un economist grec, fost guvernator al Băncii Centrale Elene în perioada 1994-2002.
  • El a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene între 2002 şi 2010.
  • Absolvent al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (Facultatea de Fizică), el are un master în inginerie electrică şi un doctorat în economie, pe care l-a obţinut în 1978.
  • A avut o carieră academică la Universitatea Columbia din SUA şi a fost economist-şef al Federal Reserve Bank din Boston în 1980. S-a angajat la Banca Greciei în 1985 ca economist-şef, a avansat apoi în postul de guvernator adjunct în 1993, devenind guvernator un an mai târziu.
  • Este membru al Academiei Elene şi profesor la Universitatea din Atena. Din 1998, Papademos este şi membru al Comisiei Trilaterale, organizaţia care promovează cooperarea între SUA, Japonia şi Europa.

Citiţi şi:

  • UE, despre numirea lui Papademos: "Se deschide un nou capitol pentru Grecia"