Ministrul Sportului din Franța, Roxana Mărăcineanu, și-a spus părerea despre anunțul făcut de cele 12 echipe europene cu privirea la crearea Superligii, o competiție care să rivalizeze cu Liga Campionilor.
Din sezonul 2024/2025 sunt 12 formații gata să boicoteze noul format din Champions League și să evolueze într-o competiție separată, cu circuit închis. Acestea sunt FC Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid, Inter Milano, Juventus, AC Milan, Manchester City, Manchester United, Liverpool, Arsenal, Chelsea și Tottenham.
Roxana Mărăcineanu se opune unei eventuale Superligi Europene
Astfel, ministrul Sportului din Franța consideră că o nouă competiție inițiată de „cluburile VIP” din Europa ar reprezenta decăderea fotbalului la nivel mondial.
Mărăcineanu este de părere că într-o astfel de competiție este negat meritul sportiv și că totul este, de fapt, doar o strategie de marketing: ”Un sistem fără un criteriu de acces, care aduce împreună câteva cluburi VIP reprezintă nu doar negarea meritului sportiv, ci și un adevărat pericol pentru lumea fotbalului.
Un asemenea proiect ar slăbi actual sistem, bazat pe redistribuire și pe merit sportiv. Franța sprijină UEFA și restul asociațiilor mondiale pentru a proteja fotbalul de această nebunie de marketing”, a declarat Mărăcineanu, citată de RMC Sport.
Președintele Emmanuel Macron o susține pe româncă
„Președintele Republicii, Emmanuel Macron, salută poziția cluburilor franceze de a refuza să participe la un proiect al unei Superligi Europene de fotbal, amenințând principiul solidarității și meritului sportiv. Statul francez va susține toți pașii făcuți de Ligă, Federație, UEFA și FIFA", se arată în comunicatul administrației prezidențiale.
După ce UEFA a aflat de planul pus la cale de cele 12 cluburi, a ținut „o ședință de criză". Forul european a emis și un comunicat în care critică inițiativa cluburilor din Anglia, Spania și Italia, anunțând că va lua măsuri drastice, inclusiv suspendări, în cazul în care noua competiție va exista.
UEFA vrea să oprească acest proiect
„UEFA, Federațiile din Anglia, Spania și Italia au aflat că echipele plănuiesc să lanseze o nouă competiție cu circuit închisă, denumită Superliga. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, reiterăm că vom rămâne uniți și vom depune toate eforturile pentru a opri acest proiect cinic, bazat doar pe interesele unor cluburi, într-o perioadă în care societatea are nevoie de solidaritate mai mult decât oricând.
Vom lua în calcul toate măsurile disponibile, inclusiv juridice și sportive, pentru a preveni apariția acestei competiții. Fotbalul este bazat pe competiții deschise, care să se desfășoare grație meritului sportiv.
Așa cum FIFA și celelalte șase federații au anunțat, cluburile implicate vor fi interzise în orice competiție internă, europeană sau mondială, iar jucătorii pot fi suspendați la echipa națională.
Le mulțumim cluburilor din celelalte țări, în special celor din Franța și Germania, care au refuzat să se alăture lor", a transmis UEFA, potrivit digisport.ro.
Cine este Roxana Mărăcineanu
Roxana Mărăcineanu s-a născut la 7 mai 1975, în București. Ea este o româncă naturalizată în Franța, fostă înotătoare la proba spate. Ea a câștigat medalia de argint în proba de 200 m spate la Jocurile Olimpice de vară din 2000 din Sydney, Australia.
Născută la București, a emigrat în Franța în 1984. Pe 4 septembrie 2018 a fost numită ministru al Sporturilor în Guvernul Édouard Philippe (II), în locul Laurei Flessel, dublă campioană olimpică la scrimă (1996).
Românca cu dublă cetățenie româno-franceză a devenit în 1998, prima campioană mondială la înot din istoria Franței, obținând aurul la proba de 200 m spate, în cadrul întrecerilor de la Perth. Roxana Mărăcineanu a obținut medalia de argint și la Jocurile Olimpice de la Sydney, iar cariera sportivă și-a încheiat-o în 2004.