Un incendiu puternic de vegetație a perturbat intens circulația pe Autostrada Soarelui, unde sute de șoferi care se întorc de la mare din minivacanța de Rusalii sunt blocați în trafic.
Flăcările au izbucnit în apropierea autostrăzii A2 București-Constanța, iar din cauza vizibilității reduse, traficul pe sensul către Capitală a fost oprit, fiind deviat prin orașul Fundulea.
Șoferii care se întorc de la mare, blocați pe Autostrada Soarelui
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a transmis că un incendiu de vegetație a izbucnit în apropierea autostrăzii A2 București – Constanța, la kilometrul 34, în zona localității Fundulea din județul Călărași.
Totodată, traficul este întrerupt și pe sensul către litoral, fiind redirecționat pe la kilometrul 23, prin localitatea Brănești.
Mai mult, din cauza fumului dens, circulația trenurilor pe magistrala 800 București-Constanța este afectată și a fost suspendată temporar.
Întârzieri mari și la CFR din cauza condițiilor meteo
Pe Autostrada Soarelui se află și polițiști care îi avertizează pe șoferi să oprească.
Operațiunea este încă în curs, iar pompierii depun eforturi pentru a stinge incendiul și a împiedica propagarea acestuia către alte zone cu vegetație din apropiere.
Traficul era deja îngreunat, întrucât un număr mare de persoane se întorc astăzi de pe litoral, după minivacanța de Rusalii.
De asemenea, din cauza condițiilor meteo extreme, CFR Călători a anunțat că mai multe trenuri vor avea luni întârzieri.
Au fost afectate trenurile: IR 1942 Mangalia - Satu Mare, IR 1641 Bucureşti Nord - Satu Mare şi IR 407 Budapesta - Braşov.
„În funcţie de evoluţia fenomenelor atmosferice, sunt posibile şi alte decalări ale orariilor trenurilor. CFR Călători în permanent contact cu managerul infrastructurii feroviare, CFR SA pentru rezolvarea operativă a tuturor problemelor, astfel încât toate trenurile şi călătorii să ajungă la destinaţie în siguranţă. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate şi le mulţumeşte pentru înţelegere”, a anunțat CFR.