De ce ar mai avea nevoie Israelul de o nouă Golda Meir? Golda Meir a luat cele mai bune decizii care au salvat Israelul acum 50 de ani în bucătărie, stând de vorbă cu ministrul apărării și șeful armatei israeliene

De ce ar mai avea nevoie Israelul de o nouă Golda Meir? Golda Meir a luat cele mai bune decizii care au salvat Israelul acum 50 de ani în bucătărie, stând de vorbă cu ministrul apărării și șeful armatei israeliene.

Golda Meir (1898-1978) a fost prima israeliancă și a treia femeie din lume care a condus vreodată un guvern în istoria lumii.  A fost premierul Israelului în 1969-1974, deputată în Knesset și titulară a Ministerelor de Interne și de Externe (a condus diplomația israeliană între 1956-1966) ale statului Israel apărut în 1948 pe harta lumii. A mai fost și ambasadoare la Moscova (1948-1949), a mai fost și Ministrul Muncii.

Golda Meir și marile războaie din 1967 și 1973

Ca premier a condus Israelul în timpul unor războaie grele cu Liga Arabă, ca Războiul de 6 zile, Războiul de Yom Kippur.

A coordonat lichidarea celor vinovați de uciderea olimpicilor israelieni la Jocurile Olimpice de la Munchen în 1972. Când un terorist palestinian era ucis, familia lui primea un celebru buchet de trandafiri, pe care scria „Nu iertăm, nu uităm!”

Deși a fost o femeie cu mână de fier, nu a locuit niciodată în vreo locuință luxoasă. În anii de după 1918, până în 1924, a locuit în Kibbuztul Merhavia cu soțul ei, pictorul Morris Meyerson, kibbutz pe care l-a fondat alături de alți evrei veniți din SUA (ea se născuse la Kiev (capitala Ucrainei de zi), în Imperiul Rus de atunci, dar adolescența a petrecut-o în New York și Milwaukee, unde părinții ei au ajuns din Rusia țaristă, căutând de lucru).

Golda Meir și geniala strategie în Războiul de Yom Kippur din 1973

Din 1924, s-a mutat la Tel Aviv, apoi la Ierusalim, unde a devenit mama unui băiat și a unei fete. Tradiția spune că Golda Meir a luat decizia ca Israelul să nu atace primul în Războiul de Yom Kippur, consultându-se în bucătăria ei cu ministrul apărării generalul Moshe Dayan și cu generalul David Eleazar, comandantul armatei.

Henry Kissinger a spus că a luat decizia bună, neatacând primii pentru că alfel, Israelul „un cui n-ar fi primit de la americani”.

În 1975, și-a publicat biografia numită My Life. Întrebată de ce nu a continuat să mai conducă și în 1974, deși câștigase alegerile din 1973, ea a spus: „Am făcut destul în cei cinci ani”.

A fost succedată de o altă legendă a politicii israeliene Yithzak Rabin.

După moarte, acțiunile sale luate „în bucătărie” cum se zice, au fost rezumate astfel de urmașii ei:

„ Ea (Premierul Golda Meir) a decis înțelept, de comun acord și cu rapiditate, mobilizarea întregii armate și a spus că cea mai importantă era siguranța țării ”.

Așadar, nici acum Israelul nu a atacat primul. Oare de ce? Să fi decis Benyamin Netanyahu să reediteze strategia Goldei Meir de acum 50 de ani?