Gigi Becali vrea să predea FCSB fiicelor sale, după eșecul răsunător cu Rapid, de săptămâna trecută. El a anunțat, într- o conferință de presă, că echipa ar putea ajunge pe „mâna ” fiicelor sale, deoarece nu mai are „suflet” pentru acest club. De altfel, nu este prima dată când Gigi Becali spune că renunță la FCSB, ci după fiecare înfrângere a roș-albaștrilor.
Gigi Becali „predă” FCSB. Pe mână cui ajunge clubul de fotbal
„Eu nu câştig nimic din fotbal, ce câştig? Vreau să-mi văd de treaba mea. Eu îmi pierd sufletul. Şi aşa vreau să scap de echipă, vreau să o las la fetele mele”, s-a exprimat finanțatorul FCSB, Gigi Becali, după înfrangerea FCSB de săptămâna trecută.
Astfel, clubul sportiv ar putea ajunge, în viitorul apropiat, pe mâna fiicelor lui Becali, care sunt implicate în afaceri imobiliare și sunt pasionate de mașini luxoase.
Spre exemplu, fiica cea mijlocie a lui Becali, Alexandra, conduce un Bentley în valoare de 250.000 de euro, după cum a fost surprinsă de cancan.ro, recent.
Viitoarea patronă a FCSB, lăudată de Mitică Dragomir: „E frumoasă, deșteaptă”
Mitică Dragomir, fostu șef al LPF, spune că Alexandra Becali ar avea toate calitățile necesare pentru a patrona FCSB. Are numai cuvinte de laudă la adresa fiicei lui Becali.
„Este frumoasă, deşteaptă şi cu mulţi bani. Am învăţat-o multe că e vecină cu mine. Face un bloc absolut de senzaţie... Tot aşa, cu piscină la etaj. Vine de 3-4 ori pe săptămână, stă câte o oră sau o oră şi jumătate pe şantier”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit AS.ro.
Gigi Becali a precizat, săptămâna trecută, că este gata să iasă din „lumea fotbalului”.
„Am ținut să vă anunț pe toți, că mă țin de cuvânt de data asta, așa cred. E ultima conferință de presă. Am hotărât aseară, dupa ce s-a întâmplat în meci, ca eu… gata! Am terminat! Ies din fotbal, nu mă mai interesează. De ce vreau să termin? Am 65 de ani, când eram tânăr, mai puteam. Să nu dorm la 2-3 noaptea și să fac tensiunea 16 din cauza lui Feșnic? Ce a facut omul ăsta a pus capac! Ar trebuie să îl cheme Întuneric, nu Feșnic! Din cauza lui ies, așa ceva nu se poate!”, preciza finanțatorul FCSB, după meciul FCSB-Rapid(0-4)