Gigi Becali nu se teme de AUR: Eu sunt împăratul României

Gigi Becali nu se teme de AUR: Eu sunt împăratul RomânieiGigi Becali. Sursa foto: Arhiva evz.ro

Gigi Becali l-a atacat dur, în ultimele zile, pe Călin Georgescu. Deputatul AUR este nemulțumit de multe dintre declarațiile suveranistului, printre care aceea că medicina a fost inventată pentru a induce frica în oameni. Deși partidul din care face parte îl susține fățiș pe Călin Georgescu, Gigi Becali nu se teme că ar putea fi dat afară.

Patronul FCSB nu se teme că va fi exclus din AUR pentru declarațiile anti-Gerogescu, mai ales că ar fi ajutat alianța cu 3-4 procente.

"Eu am venit să vă dau, nu să iau"

"Păi, de unde să mă dea ei pe mine afară. S-a existat cineva care-l dă afară pe Becali de undeva?

Eu sunt împăratul României, îl dai pe împărat afară din palat? Cine să mă dea afară pe mine din AUR?

Eu am venit să vă dau, nu să iau. Îmi dau demisia și candidez independent", a spus Gigi Becali.

George Simion

George Simion / Sursa foto: captură YouTube

"Zici ce vrei, ești Becali"

Gigi Becali a adăugat că a vorbit pe acest subiect cu George Simion, însă liderul AUR l-ar fi îndemnat să spune ce vrea.

"Eu am vorbit cu Simion, l-am întrebat vrei să-mi dau demisia? Zici ce vrei, ești Becali, noi avem o poziție partidul, faci ce vrei, zici ce vrei, atâta timp cât nu ești împotriva partidului.

Eu i-am zis: vin te ajut, i-am adus 3-4 procente, dar nu pot să spun ceea ce nu cred niciodată.

Nu poți să mă pui pe mine să susțin pe unul care spune că nu avem nevoie de telefoane că vorbim prin telepatie ca plantele.

Și doctorii nu știu mai bine ca mine, că medicina e inventată pentru frica oamenilor", a spus latifundiarul.

"Spun asta ca să-l forțez să candideze"

Gigi Becali a spus de câteva ori în ultimele zile că ar candida la președinție, dar a precizat că sunt doar declarații menite a-l determina pe George Simion să participe la scrutin.

„Dacă AUR nu va pune candidat, dacă nu candidează George Simion, o să candidez eu independent.

Dacă Simion nu candidează, plec din AUR și candidez independent. Dar eu nu am nevoie de candidatura asta.

Spun asta ca să-l forțez să candideze, Georgescu nu va fi lăsat și are o șansă Simion”, a declarat Gigi Becali.