Gigi Becali, împrumuturi cu dobândă uriașă pentru Ioan Niculae. „Asta ca să nu existe discuții”

Gigi Becali, împrumuturi cu dobândă uriașă pentru Ioan Niculae. „Asta ca să nu existe discuții”

Gigi Becali a recunoscut că a acordat mai multe împrumuturi clubului Astra Giurgiu, finanțat de Ioan Niculae, și a spus că a făcut-o cu o dobândă foarte mare.

Gigi Becali i-a acordat mai multe împrumuturi lui Ioan Niculae, patronul echipei Astra Giurgiu, iar relația de subordonare financiară a dat naștere mai multor discuții legate de corectitudinea partidei dintre FCSB și Astra Giurgiu. „Roș-albaștrii” s-au impus cu scorul de 2-0, în etapa a 2-a a play-off-ului campionatului intern, pe terenul „alb-negrilor”. „Gazeta Sporturilor” a dezvăluit că Astra a fost împrumutată de Gigi Becali cu câte 300.000 de euri, în două ocazii, apoi giurgiuvenii au mai primit 100.000 de euro. Latifundiarul din Pipera a recunoscut afacerile și pentru a îndepărta suspiciunile a afirmat că sumele acordate împrumut au o dobândă foarte mare.

„Toate împrumuturile au fost date cu dobândă. Cea mai mare din câte se putea. Am luat banii, dar i-am luat cu dobândă. 20% pe an e dobânda, noi am luat pentru 3 sau 4 luni câteva mii de euro. Am dat cu dobândă, credeți-mă!, tocmai pentru a nu exista discuții”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport. Comisia de Disciplină a FRF anchetează meciul dintre Astra Giurgiu și FCSB, după ce a fost sesizată de oficialii grupării CS „U” Craiova.