Gigi Becali a pus ochii pe fotbalistul Arnold Garita, atacantul lui FC Argeș, și dorește să-l aducă la FCSB cu orice preț, în această iarnă. Dacă va ajunge în București, jucătorul camerunez va concura pe același post cu Andrea Compagno, italianul transferat pentru 1,5 milioane de euro de la FCU Craiova.
În vârstă de 27 de ani, Arnold Garita, atacantul lui FC Argeș, este primul pe lista de achiziții pe care o face Gigi Becali, pentru iarnă. Jucătorul de fotbal l-a impresionat pe patronul FCSB cu evoluțiile din acest sezon competițional. Iar prestația pe care a avut-o în jocul cu CSU Craiova l-a convins pe Becali definitiv.
Perioada de transferuri va fi deschisă, pentru echipele din Liga 1 la finalul lunii decembrie, însă Gigi Becali își face lista de pe acum. Iar primul pe lista sa este atacantul lui FC Argeș, Arnold Garita, unul dintre fotbaliștii care s-au remarcat în acest tur de sezon regulat.
Gigi Becali îl dorește cu orice preț și este dispus să facă tot ce îi stă în puteri ca să-l aducă la FCSB. Pe de altă parte, dacă va fi transferat, va intra într-o concurență directă cu Andrea Compagno, italianul care a fost adus, de curând, de la FCU Craiova. Compagno a costat 1,5 milioane de euro, o sumă foarte mare, pentru fotbalul românesc.
Gigi Becali a plătit, iar fotbalistul italian nu a dezamăgit. De altfel, potrivit statisticilor, Compagno se peste camerunezul lui FC Argeș care l-a entuziasmat pe patronul FCSB. O comparație între cei doi, având ca bază prestațiile din acest sezon, arată că italianul a fost mai bun la aproape toate capitolele. Garita l-a bătut doar la procentajul duelurilor câștigate situându-se peste Andrea Compagno.
Cum a ajuns Garita la FC Argeș
Dacă va fi adus la FCSB, atacantul camerunez va fi al nouălea străin din lotul antrenat de Nicolae Dică. În prezent, la FCSB mai joacă Dawa (Camerun), Tamm (Estonia), Radunovici (Muntenegru), Bouhenna (Algeria), Edjouma (Franța), Nikolov (Macedonia), Omrani (Franța), Compagno (Italia).
Garita a ajuns la FC Argeș după ce, în sezonul trecut, a evoluat la o echipă din Franța, Bourg-Peronnas, care se află în liga a 3-a. Și până la acest club, el a activat tot în al treilea eșalon din Franța. În ultimii 4 ani, Garita a jucat 105 meciuri în a treia divizie din Franța, la 4 echipe, pentru care a înscris 35 de goluri.
Arnold Garita s-ar potrivi la CFR Cluj
Arnold Garita nu i-a atras atenția doar lui Gigi Becali. Atacantul Argeșului l-a impresionat plăcut și pe fostul fotbalist al Stelei, din anii '90, Basarab Panduru, în prezent expert la Orange Sport. Acesta îl vede, însă, integrat în echipa lui CFR Cluj, unde stilul său de joc s-ar potrivi mult mai bine.
„Ce a putut să facă Garita în meciul cu Craiova de foarte multă vreme n-am mai văzut la un atacant în Liga 1. O viteză incredibilă, și-a dominat total adversarii în duelurile unu contra unu”, a spus Panduru.
Basarab Panduru este de părere că și tehnicianul clujenilor, Dan Petrescu, ar fi dispus să-i achite clauza de reziliere și să-l ia. Fosta glorie a Stelei crede că la CFR Cluj un atacant precum camerunezul ar fi ideal.
„S-ar potrivi perfect la CFR. Eu cred că dacă ar fi după Dan Petrescu, mâine ar achita clauza și l-ar lua. La modul în care joacă CFR, care se apără, un astfel de atacant ar fi ideal. Eu la CFR îl văd”, a adăugat Panduru la Orange Sport.