Gică și Ianis Hagi, țintele înjurăturilor și ironiilor dinamoviste

Gică și Ianis Hagi, țintele înjurăturilor și ironiilor dinamoviste

Jucătorul echipei FC Viitorul a evoluat timorat în Ștefan cel Mare și a fost luat peste picior de fanii „câinilor”. Tatăl său a fost suspendat și n-a ajuns în „Groapă”, dar numele său a fost pomenit într-un context trivial.

FC Viitorul a fost o umbră în meciul disputat, luni seara, în Ștefan cel Mare, cu Dinamo. Dobrogenii au pierdut cu 0-1 și au făcut figurație pe teren, în condițiile în care Gică Hagi n-a stat pe banca tehnică.

Suspendat , „Regele” n-a vrut să ajungă pe stadion, a urmărit partida la televizor și a ținut legătura cu staff-ul său prin intermediul telefonului.

„Două pase tu nu legi, dar ți-a luat tac-tu colegi”

Ne puteți urmări și pe Google News

Absenața tehnicianului a fost resimțită din plin de fotbaliștii Viitorului, care au fost resemnați. În frunte cu Ianis Hagi, căpitanul care a părut timorat de înjurăturile și ironiile suporterilor dinamoviști.

„Două pase tu nu legi, dar ți-a luat tac-tu colegi”, a fost una dintre scandările ce i-au fost adresate lui Ianis. Și Gică Hagi a fost luat în colimator, chiar dacă nu era prezent pe arena din Ștefan cel Mare. De astfel, se pare că ăsta a și fot motivul pentru care fostul mare internațional român n-a ajuns la meci. El a vrut să evite o confruntare cu susținătorii „roș-albilor”, cu care a mai avut de furcă și în precedentele ocazii.

Scandalul a început în 2013

Celebru a rămas episodul din 2013, atunci când Dinamo și Viitorul și-au disputat finala campionatului național, la juniori sub 19 ani. Dobrogenii s-au impus cu scorul de 1-0 în partida disputată la Buftea, iar fanii „câinilor” au strigat către patronul echipei: „Gică Hagi, ești o mizerie!”, „Vânzătorule, vânzătorule!” și au afișat un banner cu mesajul: „Așa rege, așa fotbal!”

 

„Șoricei” trimiși pe teren

La finalul meciului, Cornel Dinu a lansat o critică usturătoare, îndreptată către formația lui Gheorghe Hagi. „Se spune că atunci când stăpânul nu e acasă, joacă șoarecii pe masă. Hagi a început azi cu niște șoricei. Nu înțeleg de ce a abordat acest joc cu 3 mijlocași defensivi. Srdjan Luchin a fost, la primul gol, greoi, el e doar un model pentru frizerie, dar n-are calități de stoper. Artean prima minge pe care a dat-o spre careul advers a fost în minutul 91, în rest toate în lateral. Nu poți juca așa. Ianis traversează o perioadă foarte slabă, iar Drăguș a fost izolat în bandă. Nu poți să emiți pretenții în fața unei echipe ca a lui Dinamo care a fost realistă. Nici schimbările Viitorului din a doua repriză n-au adus un plus”, a spus Dinu la Telekom Sport.