Gică Popescu critică titularizările lui Cosmin Contra

Gică Popescu critică titularizările lui Cosmin Contra

După înfrângerea suferită de „tricolori” în fața batavilor, liderul „Generației de Aur” a avut obiecții în privința „unsprezecelui” ales de selecționerul României

Fostul mare inter național Gică Popescu a ținut să critice faptul că selecționerul Cosmin Contra nu i-a folosit pe Băluță și Bancu în partida cu Olanda, chiar dacă cei doi jucători ai Craiovei au fost convocați pentru jocul de marți seară. Pe lângă acest fapt, „juveții” nu au fost folosiți de Contra nici în primul joc de verificare, cu Turcia (scor 2-0). „Sper să nu se supere Cosmin, dar, în seara aceasta, am avut senzaţia că nu a realizat că e antrenorul echipei naţionale. A chemat jucători pe care nu i-a băgat deloc în ambele meciuri. Cred că singurii pe care nu i-a băgat sunt cei doi jucători ai Craiovei, Bancu și Băluță. Dacă tot chemi jucători la echipa națională, atunci trebuie să-i bagi în meciurile amicale. Cosmin trebuie să realizeze că nu mai este antrenorul lui Dinamo. Este antrenorul echipei naţionale”, a spus Popescu la DigiSport.

Gica Popescu. FOTO: LIBERTATEA

Ne puteți urmări și pe Google News

„E părerea lui Gică”

Imediat după meciul cu Olanda, Contra i-a răspuns lui Gică Popescu: „E părerea lui Gică. După meciuri e greu să... O să analizez, o să văd ce s-a întâmplat. Planurile s-au dat peste cap după accidentarea lui Bălaşa, de la încălzire. Mi-am făcut o idee, voi analiza foarte bine şi o să vedeţi la următoarele convocări. Mi-ar fi plăcut să-i bag și pe Bancu și pe Băluță, dar jocul m-a dus în asemenea direcție încât am vrut să reintru în joc și să bag anumiți jucători”.