Au fost colegi pe gazon și au devenit rude în terenul familial. Și-au pasat mingea de fotbal și s-au cuplat cu două surori
„Regele” s-a însurat prima oară în 1990 cu o machedoancă de-a lui, Leni Celnicu. Nunta a foat una fastuoasă. Ceremonia religioasă, la care au venit mii de oameni și a fost transmisă în direct de TVR, a avut loc la Catedrala Sfînții Petru și Pavel din Constanța, iar petrecerea la restaurantul, de fițe pe atunci, Calul Bălan, din Neptun. Au stat căsătoriți patru ani după care au divorțat. Leni nu s-a putut adapta la statutul de nevastă a unei vedete care era pe atunci jucător la Real Madrid și, ulterior, star la Barcelona.
Astăzi, Leni are 50 de ani și doi copii, unul de 10 ani și altul de 14 ani, dintr-o relație de peste 15 ani pe care o are tot cu un machedon. În prezent, Leni Varsami lucrează ca economist la o bancă din București cu care fostul ei soț a avut un contract de imagine. Și, dacă Hagi a fost un bărbat extrem de discret în ceea ce a privit relația sa cu Leni, fosta lui nevastă n-a fost la fel. A dezvăluit public detalii intime din viața cu fostul ei soț, având chiar o rubrică, la sfârșitul anilor ’90, într-o revistă mondenă, VIP, în mare vogă pe atunci.
Și Hagi s-a consolat repede pentru că, la doar un an de la despărțirea de Leni, s-a recăsătorit, tot cu o machedoancă, Marilena, pentru că asta a fost și a rămas o cutumă la conaționalii noștri.
De data asta Gică Hagi a avut noroc. Căsnicia a durat și au împreună doi copii. Pe Ianis, jucător de fotbal care i-a moștenit, parțial, talentul genitorului său și pe Kira, o fată care a devenit actriță în America, pare-se și ea talentată, care a preluat genele frumuseții mamei sale.
Iar Gică Popescu, poate cel mai bun prieten al lui Hagi, s-a însurat și el, cu sora mai mare a Marilenei, pe nume Luminița.
Dar, până la ea, fostul căpitan al FC Barcelona a fost un mare crai. El a avut, la începutul anilor ’90, o poveste de dragoste cu o altă frumoasă, Oana Deselnicu. Înainte de a oficializa această relaţie, fostul fotbalist a simţit nevoia să verifice dacă iubita îi ascundea ceva. Şi, conform unor prieteni apropiaţi, i-ar fi pus tinerei o casetă în telefon pentru a-i înregistra convorbirile. Ce a auzit ar fi dus la despărţire. Oana l-ar fi înşelat cu Gică Craioveanu. Cel puțin așa relata presa vremii.
În palmaresul său amoros au urmat alte tinere atrăgătoare. În vara lui 1994, Gică Popescu se afişa cu Andreea Moga, pe care a luat-o şi în America, la Campionatul Mondial de Fotbal. A urmat, apoi, o relaţia cu Loredana Ştefănescu, fata regretatului fotbalist și antrenorului Costică Ştefănescu. Tânăra s-a integrat rapid în familia lui Gică Popescu şi era prezentă la toate meciurile acestuia. Dar nici această poveste n-a ţinut prea mult.
Ziarele au mai scris că Gică Popescu a mai avut o legătură şi cu fosta handbalistă Steluţa Luca. Dar şi cu Anamaria, o frumoasă studentă la drept, despre chiar tatăl său spunea că îi va deveni noră. Pe listă mai figurează şi Mirela Strat, de la „Şcoala Vedetelor”, o emisiune de succes de la TVR din urmă cu 20-25 de ani.
În urmă cu câțiva ani, presa de scandal a mai dezvăluit că Gică Popescu ar mai fi avut o relaţie cu Mirela Popa, cea care avea să devină pentru câţiva ani soţia lui Bogdan Stelea, dar şi cu o anume Tamara Matei, aventura petrecându-se chiar în timpul mariajului cu Luminiţa. Dar asta nu a afectat cu nimic căsnicia sa, Luminița rămându-i fidelă „Baciului” chiar și în perioada în care acesta a făcut pușcărie.
Cei doi au împreună doi copii frumoși, pe Maria – care va împlini în august 20 de ani – studentă la Milano, și pe Nicolas, de 17 ani, care tinde să calce pe urmele de fotbalist ale tatălui său.