Prima doamnă i-a atras atenția lui Trump cu un gest discret să pună mâna la inimă în timpul imnului, la ceremoniile pascale de la Casa Albă.
Scena a făcut deliciul rețelelor de socializare: prima doamnă îi face un semn discret președintelui Trump să-și ducă mâna la inimă când a început intonarea imnului american, cu ocazia festivităților de Paști de la Casa Albă.
Când imnul național a început, Melania și tânărul Barron și-au dus instinctiv mâna la piept, însă Donald Trump nu a reacționat. Atunci, cu un ghiont care nu a scăpat observatorilor, prima doamnă i-a reamintit soțului protocolul, iar acesta s-a conformat imediat.
Ceremoniile de Paști au inclus tradiționala vânătoare de ouă de pe peluza Casei Albe. Ca o curiozitate, rolul Iepurașului a fost jucat de purtătorul de cuvânt al administrației, Sean Spicer, care a îmbrăcat un costum pufos.