Gheorghe Hagi, un care de nervi după meciul cu Dinamo. Antrenorul Farului s-a dezlănțuit

Gheorghe Hagi. Sursa foto: Facebook

Farul a remizat cu Dinamo, vineri seară, pe teren propriu, scor 1-1, în etapa a 12-a a campionatului intern, iar Gheorghe Hagi, antrenorul gazdelor a luat foc la final. El a acuzat arbitrajul și a spus că dobrogenii ar fi trebuit să primească mai multe lovituri de la 11 metri.

Tehnicianul a fost nemulțumit de rezultat, în condițiile în care punctul obținut nu o ajută prea mult pe Farul. Echipă care a jucat modest în acest sezon și care se află momentan pe locul al 12-lea al clasamentului.

Gheorghe Hagi a criticat vehement arbitrajul de la Farul - Dinamo

„Eu zic că meritam victoria. Am avut multe ocazii. Am produs. Ei au început bine, știam că așa vor face. Apoi am făcut ce trebuia, mai ales în repriza a doua. Și în prima am făcut lucruri bune. Penalty-uri am avut nu știu câte. Ce să facem, trebuie să mergem înainte. Au avut șansă, s-a dat ceva la televizor? Eu cred că la Dican e împinsătură, l-a călcat clar. Mi-a zis arbitrul că Dican a împins”, a spus antrenorul gazdelor, conform Digi Sport.

Farul - Dinamo, 1-1, 04.10.2024. Foto: Facebook / Farul Constanța

„Regele” a spus că oamenii săi trebuie să treacă peste acest semieșec de pe propriul teren. „Păi, dacă a fost împins, cum să împingă?? Rămânem cu un gust amar. Am avut ocaziile noastre, trebuie să ne vedem de drum, să muncim și să avem mai mult noroc. Era bună o victorie, e o dezamăgire. De mâine ne uităm în fața și muncim.

Sperăm să jucăm mult mai bine, să avem mai multă șansă. Astăzi am fost bine contra unei echipe care se mișcă foarte bine, care face presiune în jumătatea adversă. Mai avem mult de muncă. Au venit mulți jucători care nu jucaseră înainte. Cred că jucătorii care au venit arată din ce în ce mai bine”, a mai spus Hagi, conform sursei citate.