Gheorghe Cioacă este românul care a participat la prima cursă desfășurată pe circuitul Hungaroring din Ungaria, în 1986, înaintea marilor piloți de Formula 1 precum Ayrton Senna, Nelson Piquet, Alain Prost sau Nigel Mansell.
Formula 1 a avut un echivalent pentru țările socialiste din Europa de Est. Competiția internațională s-a numit Formula Easter și reprezenta un fel de „Cupa Păcii și a Prieteniei“ între Republica Democrată Germană (RDG), Cehoslovacia, Polonia, Uniunea Sovietică (URSS), Bulgaria, Ungaria și România. În țara noastră au avut loc cinci etape de Formula Easter. Patru din ele au fost la Reșița și una la Galați.
Competiția se mai numea și Formula E 1300, pentru că mașinile participante aveau un propulsor de maximum 1.300 cmc, și s-a desfășurat în acest format între anii 1980 și 1990. După anii ’90, capacitatea a fost ulterior mărită la 1.600 cmc.
Mașinile pe care le conduceau piloții aveau motoare de până la 1.300 cmc, cu o greutate minimă de 420 kg. Ele trebuiau construite numai cu piese produse de țările socialiste. Monoposturile Easter fabricate în România aveau multe piese modificate sau adaptate de pe mașinile întâlnite la acea vreme, cu precădere Dacia.
Gheorghe Cioacă, românul care a participat la Formula Easter
Pilotul argeșean Gheorghe Cioacă, acum în vârstă de 70 de ani, a fost printre cei mai buni din lotul național pentru Formula Easter. El a început să concureze la nivel național pentru această grupă încă din 1982. Automobilul pe care îl conducea era de tip monopost, cu un singur loc.
„Erau puține mașini Easter. Am intrat în posesia uneia de la Tibi Gedeon. L-am cumpărat fără motor și fără cutie. Am pus motor și cutie de la Facultatea din Pitești. Mai reușeam noi să mai procurăm câte un ax cu came. Mi-a fost foarte greu să îl fac de o performanță foarte mare“, a spus pilotul român.
Cioacă a primit sprijin de la Întreprinderea de Transporturi Auto Pitești și a reușit să construiască un autovehicul competitiv. În 1985, pilotul argeșean a reușit să termine în primii trei la sfârșitul Campionatului Național de Viteză pe Circuit, fapt ce i-a permis să facă parte în anul următor din lotul național pentru Formula Easter.
Pilotul român a explicat care erau specificațiile monopostului său: „Vehiculul avea cutia de viteze de Dacia 1300, amortizoarele, de Dacia, care au fost modificate. Monopostul Easter dispunea de o cutie de Dacia 1300 în 5 trepte, modificată din punctul de vedere al rapoartelor de transmitere si grup conic“. Mașina avea o greutate de numai 500 de kilograme și atingea aproximativ 200 de km/h.
S-a calificat în etapa următoare
În 1986, Gheorghe Cioacă a făcut parte dintre cei patru piloți români calificați pentru Formula Easter. Aceștia au luat parte la următoarele etape: Kielce (Polonia), Most (Cehia), Mogyorod Hungaroring (Ungaria), Riga (Letonia), Schleiz (Germania) și Reșița (România).
El a luat startul la primele curse organizate pe circuitul Hungaroring din Ungaria. „Cupa Păcii și a Prieteniei“ a fost un fel de antrenament înainte de Marele Premiu al Ungariei la Formula 1 care a avut loc pe 10 august 1986, la care au participat 200.000 de spectatori din tot Blocul de Est, record pentru o cursă de Formula 1 care a rezistat timp de aproape un deceniu.
Gheorghe Cioacă, peripeții în etapa de la Riga
Cea mai grea etapă pentru piloții români care participau la Formula Easter era cea de la Riga, din Letonia. Ei au făcut față și acestei competiții.
„Cel mai complicat era la Riga, pentru că distanța era extraordinar de mare. Era groaznic, pentru că făceam patru zile pe drum. Erau 3.000 de kilometri de făcut“, spune Cioacă, potrivit Adevărul.