GESTUL ÎN XILOGRAVURĂ, expoziția unui mare maestru al gravurii românești
- Florian Saiu
- 18 iunie 2018, 09:43
Joi, 21 iunie, la ora 18.00, unul din marii maeștri ai gravurii românești, Florin Stoiciu, va avea vernisajul expoziției GESTUL ÎN XILOGRAVURA
Expoziția „Gestul în xilogravură” (lemn în fibră) are atât un rol estetic, cât și unul pedagogic, profesional. Ea se încadrează în demersul artististului de a căuta noi forme de exprimare prin experiențe personale. Începută în anul 2015, expoziția a trecut printr-o primă etapă cu un număr de 30 de lucrări care au fost donate Muzeului de Artă din Iași. După această moment, graficianul a considerat necesar ca demersul lui să fie consolidat atât din punct de vedere plastic, cât și din punct de vedere conceptual-tehnic. Drept urmare, a continuat subiectele cu abordări diferite din punct de vedere al gestului formei create. Gestul în cazul de față, se raportează la mișcarea mâinii artistului pentru a exprima o idee, un sentiment, o intenție, pentru a înlocui cuvintele poveștii arătate. Această a doua etapă adaugă noi exerciții stilistice, contribuind la clarificarea conceptelor personale ale lui Florin Stoiciu. Temele abordate sunt universale. Astfel avem: Masca, Nudul, Peisajul, Peștii sau Forme Decorative. Cele două etape principale de execuție le-a filmat și postat pe internet pentru o mai rapidă înțelegere a principiilor de bază. El consideră că această metodă modernă este mai lesne de înțeles pentru tinerii artiști în perceperea acestei tehnici. Crede că este necesar să continue acest demers pedagogic, să explice cât mai eficient unele fenomene artistice sau tehnici cu toate mijloacele prezente, fie ele video, imagini sau text. Expoziția finală este practic o concluzie a tuturor acestor forme de exprimare vizuală. Expunerea stampelor și a matrițelor panourilor de lemn contribuie la o mai bună înțelegere a „bucătăriei” interne a etapelor creației personale a artistului. Această devoalare a tuturor etapelor de lucru este benefică în învățarea și priceperea acestui fenomen. De cele mai multe ori, noi, observatorii, vedem doar rezultatul unei munci asidue a artistului și nu înțelegem foarte bine cum a putut acea idee să fie transpusă într-un material banal care este lemnul.
Tot acest demers al lui Florin Stoiciu contribuie din plin la argumentul suprem cum că gravura este cea mai democratică formă de artă. Matrițele sunt executate pe panou placat cu lemn de tei. Imprimările sunt executate pe hârtie chinezească cu cerneală pe bază de apă. Lucrările invitaților graficianului (Prof. Univ. Dr. Mircia Dumitrescu - membru al Academiei Române, Prof. Univ. Dr. Horia Teodoru, Prof. Dr. Aurel Bulacu, Lect. Univ. Dr. Ovidiu Ionescu, Lect.Univ. Dr. Răzvan Constantin Caratănase și pictorul Eugen Raportoru) contribuie din plin la diversitatea atitudinilor, a gesturilor diferite din această tehnică.