Gestul care îți poate salva viața la volan. Ce spune celebrul Titi Aur

Gestul care îți poate salva viața la volan. Ce spune celebrul Titi Aur

Orice șofer are tendința de a nu fi atent pentru câteva secunde, timp în care poate produce un grav accident de circlație, soldați cu pagube materiale importante sau chiar cu morți să răniți.

Fostul campion de raliuri Titi Aur spune că pentru a comite un grav accident de circulație nu este nevoie de viteze de 200 de km/h, ci doar de câteva secunde de neatenție.

„Orice distragere atunci când conduci, că manevrezi telefonul, că scrii mesaje, că filmezi, fotografiezi, că asculţi muzică la maximum, că ai o discuţie aprinsă cu cineva în maşină, orice distragere e periculoasă. Orice astfel de metodă de a fi la modă nu face altceva decât să mărească riscul de a face accident. Ca să faci accident, nu e nevoie neapărat să ai 200 km/h. Poţi face accident la viteză mică, poate fi o altă maşină care face o manevră surprinzătoare, poate să îţi sară un copil în faţă, poate fi orice”, a spus Titi Aur.

Conducerea preventivă

De multe ori un șofer cu experiență anticipează ceea ce vrea să facă un alt șofer, care fie circulă în același sens de mers, fie din sens contrar. Mai sunt și alți șoferi care conduc pe drumuri fără prioritate și nu respectivă regulile de acces pe drumuil cu prioritate, aceasta fiind una dintre cauzele de producere a accidentelor.

„Marea problemă este educaţia, dar nu neapărat în sensul de cei șapte ani de acasă, ci în sensul de percepere a pericolului. Şi e valabil şi pentru cei din maşină, nu doar pentru şofer. E nevoie de campanii, cursuri, şcoli de şoferi bine făcute, ca cel de la volan să fie conştient că răspunde de el, de cei din maşină şi de participanţii la trafic", a declarat Titi Aur pentru DC NEWS.

Tinerii nu mai au parte de o adevărată școală de șoferi

Unul dintre motivele pentru care tot mai mulți șoferi tineri comit accidente mortale sau foarte grave, îl reprezintă ”lejeritatea” școlilor de șoferi. Examinarea celor care doresc să ajungă șofer se face superficial, în plus școlile de șoferi înscriu la cursuri tot felul de candidați, mulți dintre ei care nu știu să scrie și să citească corect.

În plus, șoferii tineri nu știu nimic despre conducerea preventivă și despre atenția sporită pe care trebuie să o aibă toți șoferii în trafic.

”Avem generația mai veche de șoferi care a trecut printr-o școală mai bună decât în zilele noastre. A trecut prin niște experiențe și niște sfaturi. Vă dau un exemplu, eu am împlinit 40 de ani de când am permisul de conducere. De la 17 ani și jumătate am permisul de conducere. Când am luat permisul de conducere, adică în 1981 am făcut teorie, la care dacă lipseam o singură zi de teorie atunci trebuia să vin altădată, altfel nu puteam să trec mai departe. Îmi dădea diplomă de absolvire de școală de șoferi după ce treceam un fel de Bacalaureat. Adică trebuia mai întâi să iau examenul la școala de șoferi și după să mă duc la examenul propriu-zis pentru carnet. Am făcut conducere de noapte, am făcut poligon, am făcut conducere de zi, deci se făceau toate astea și trebuia prima dată să treci de școala de șoferi și pe urmă să mergi la examen”, a mai spus Titi Aur.

 

Ne puteți urmări și pe Google News