Gest inuman. Un vâlcean e acuzat că și-a lăsat prietenii să moară

După ce a fost acuzat că și-ar fi lăsat doi prieteni să moară, un bărbat din Vâlcea este pasibil pentru ani buni de închisoare.

După ce a fost acuzat că și-ar fi lăsat doi prieteni să moară, un bărbat din Vâlcea este pasibil pentru ani buni de închisoare.

În vârstă de 38 de ani, este bănuit că a fost martor la accidentul în care au fost implicați amicii lui, dar nu a chemat ajutoare.

Primele date arată că suspectul a petrecut cu victimele, de 25, respectiv 40 de ani. În toiul nopții, acestea au plecat cu o mașină, care, la un moment dat, a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat.

Aflat într-un alt autoturism, omul a văzut totul, dar și-a continuat drumul. După aproape șapte ore, un șofer, care trecea prin zonă, a zărit vehiculul și a sunat la 112.

Când au ajuns pompierii și polițiștii, conducătorul auto și pasagerul își dăduseră ultima suflare. Au fost începute cercetările și așa au aflat anchetatorii de amicul care a rămas indiferent.

El a fost reținut pentru 24 de ore, iar vineri va fi dus în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.