Nemții, supărați că TURCIA folosește tancurile Leopard 2 pentru atacul din SIRIA

Guvernului german i s-a cerut să oprească exporturile de armament în Turcia după ce au apărut informații că tancurile Leopard, fabricate în Germania, sunt folosite în ofensiva contra kurzilor din YPG.

Unii politicieni germani au cerut ca orice acțiune de înnoire sau prelungire a contractului privind tancurile să fie oprită.

Armata turcă a început un atac auspra nord-vestul Siriei, sîmbătă.

Disputa vine la câteva săptămâni după ce miniștrii de Externe ai celor două țări au promis că își vor îmbunătăți relațiile bilaterale.

Relațiile dintre cele două state membre NATO, Germania și Turcia, s-au înrăutățit dramatic în ultimii ani, scrie BBC.

Berlinul urmează să aprobe o cerere din partea Turciei ca producătorul de arme german Rheinmetall să modernizeze tancurile Leopard 2, pentru a le face mai puțin vulnerabile la explozibili.

Tancurile au fost folosite de turci împotriva ISIS în Siria. Totuși, experți în apărare susțin în presa germană că imaginile recente din Operațiunea „Ramura de Măslin” a turcilor par să arate că sunt folosite împotriva grupărilor kurde.

Politicieni, atât de stânga, cât și de dreapta, au cerut ca acel contract privind modernizarea tancurilor să fie oprit, iar guvernul german să-și clarifice poziție privind ofensiva turcilor, în regiunea Afrin din nordul Siriei.

Norbert Röttgen, membru al CDU, partidul Angelei Merkel, președintele comisiei parlamentare de relații externe, a declarat că este „extrem de evident” că Germania nu ar trebui să ofere astfel de servicii.

El a declarat că intervenția turcilor este „ilegală, contrară legislației internaționale și contraproductivă în ceea ce privește luptele ISIS”. Turcia nu poate spune că se află în legitimă apărare, pentru că „nu au fost atacați de cptre forțele kurzilor din Siria”.

Röttgen a lăudat SUA pentru că au condamnat ofensiva Turciei, spunând: „Americanii sunt singurii aliați din NATO care spun clar ce se întâmplă. Noi criticăm des administrația Trump, dar în acest moment ei spun clar și sunt mai curajoși decât alții, și așa ar trebui să fim și noi”.

Ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, a declarat luni că i-a telefonat omologului turc pentru a-și exprima îngrijorarea legată de impactul umanitar al ofensivei din Afrin.

Președintele turc, Recep Erdogan, a promis că va distruge milițiile kurde YPG (Unitățile de Protecție a Poporului), care controlează Afrin și alți 400 km de la granița de nord a Siriei.

Marți, ONU a estimat că 5.000 de oameni au fost strămutați până acum, din cauza luptelor din regiunea Afrin.