Preşedintele unei organizaţii germane care apără drepturile consumatorilor, Thilo Bode, a acuzat azi guvernul de la Berlin că a comis erori grave în scandalul privind contaminarea cu dioxină şi că acţionează în favoarea intereselor industriei alimentare, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Potrivit ediţiei de duminică a cotidianului german Saarbrucke Zeitung, Bode, fost director al filialei germane a Greenpeace, în prezent preşedinte al organizaţiei Foodwatch, a spus că „guvernul federal are o strategie de exporturi foarte clară pentru producătorii de carne” şi că din acest motiv nu are nici un interes să înăsprească controalele asupra industriei alimentare.
În opinia şefului Foodwatch, actualul scandal al contaminării cu dioxină a furajelor cu care sunt hrănite animalele este doar „vârful aisbergului”.
„Circa 80% din dioxina considerată tolerabilă pentru sănătatea populaţiei de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) provine din alimente”, a atras atenţia Bode, care a mai spus că multe dintre resturile care înainte ajungeau în incineratoare, ajung acum în industria alimentară.
„Este o crimă să se spună că situaţia nu este atât de gravă”, a acuzat Bode, referindu-se la oameni politici de diverse orientări, inclusiv cei din coaliţia de guvernare, care insistă că nu există nici un pericol pentru sănătatea oamenilor.
Sancţiuni severe
După ce primele măsuri împotriva importurilor de carne germană au fost deja luate în Coreea de Sud, Rusia şi Slovacia, ministrul agriculturii Ilse Aigner a susţinut într-un interviu acordat publicaţiei Bild am Sonntag că „justiţia trebuie să intervină cu severitate” împotriva celor vinovaţi.
Parchetul german a deschis o anchetă pentru infracţiuni la legislaţia sanitară împotriva patronului companiei Harles und Jentzsch - fabricantul german care a livrat în noiembrie şi decembrie grăsime contaminată destinată procesării de hrană pentru animale. Acesta este cercetat şi pentru infracţiunile de escrocherie şi de fraudă fiscală.
Germania a închis 5.000 de ferme avicole şi porcine din cauza contaminării cu dioxină, situaţie care ar putea afecta serios puternica industrie germană a cărnii, îndeosebi a celei de porc. Coreea de Sud şi Slovacia au fost primele ţări care au suspendat importurile de carne din Germania, în timp ce Italia şi Rusia au cerut o înăsprire a controalelor.
Dioxina este un un produs rezidual al combustiei industriale sau naturale ce poate, în doze ridicate, să provoace apariţia unor tipuri de cancer. Conform autorităţilor de la Berlin, în acest moment nu există nici un risc pentru sănătatea consumatorilor.