Germania reduce masiv producția de autoturisme. Motivul care a dus la aceste decizii radicale

Sursa foto: Rainer Plendl | Dreamstime.com

Germania a redus considerabil producția de autoturisme și nu numai. Toate industriile consumatoare de energie au fost afectate în ultima lună, mai mult decât au preconizat specialiștii. Ministerul Federal al Economiei este totuși încrezător cu privire la viitoarele luni.

Economia Germaniei se confruntă cu o serie de statistici nesatisfăcătoare, potrivit experților. Aceștia susțin că, după scăderea exporturilor și a comenzilor industriale, producția a scăzut și în luna martie. Toate sectoarele consumatoare de energie au avut de suferit, inclusiv producția de autoturisme.

Oficiul Federal de Statistică a anunțat că producția, construcțiile și furnizorii de energie au produs împreună cu 3,4% mai puțin decât în luna precedentă. Analiștii se așteptau la un trend descendent, însă a fost preconizată o scădere de maxim 1,5%.

În primul trimestru a anului 2023, producția din Germania a înregistrat o creștere datorită cifrelor din ianuarie și februarie, care au fost cu 2,5% mai mari comparativ cu trimestrul precedent. Cu toate acestea, în luna martie s-au înregistrat scăderi însemnate.

Economistul LBBW Elmar Völker susține că industria germană a primit încă o veste rea. „Cifrele subliniază că pericolele recesiunii sunt departe de a fi trecut”, susține acesta. Potrivit acestuia, în primul trimestru, cea mai mare economie a Europei a evitat o recesiune: produsul intern brut (PIB) a stagnat după scăderea de la sfârșitul anului 2022. Pentru a declara recesiune, trebuie să fie două trimestre negative consecutiv.

În ciuda cifrelor cu mult mai mici decât cele preconizate de specialiști, Ministerul Federal al Economiei este încrezător cu privire la următoarele luni. „Companiile sunt mai optimiste, ceea ce înseamnă o redresare economică în continuarea anului 2023”, spun reprezentanții ministerului.

Reprezentanții sectorului bancar sunt de o altă părere. Economistul șef de la Commerzbank, Jörg Kramer spune că „spre deosebire de majoritatea colegilor noștri, nu ne așteptăm la o redresare pentru a doua jumătate a anului, ci mai degrabă la o contracție a produsului intern brut”. Ratele dobânzilor, care au crescut brusc în multe regiuni ale lumii, vor încetini din ce în ce mai mult cererea de bunuri „Made in Germany”.

Producția de mașini din Germania a scăzut considerabil

Toate industriile consumatoare de energie au înregistrat scăderi în luna martie, cu 3,3% mai puțin decât în luna precedentă. În cazul producției de automobile, aceasta a scăzut cu 6,5% față de luna precedentă. Sectoarele economiei deosebit de mari consumatoare de energie și-au redus aproape toate ieșirile, inclusiv branșele chimice, conform statisticilor Ministerului Federal al Economiei.

„Scăderea semnificativă a producției industriale este, de asemenea, o replică la creșterile puternice din trecut, de exemplu în industria auto. Tendința este că producția ar trebui să continue să scadă oarecum în lunile următoare”, a comentat economistul șef de la Commerzbank, Krämer.

Un trend descendent a fost înregistrat și în construcții. Industria a scăzut cu 4,6% în luna martie, comparativ cu februarie. Marile proiecte au fost anulate din cauza dobânzilor ridicate și a costurilor materiale mai mari.

Furnizorii de energie au raportat o creștere a producției cu 0,8%.

„Creșterea generală a ratelor dobânzilor ar trebui să încetinească planurile de investiții”, prognozează economistul șef la Hauck Aufhäuser Lampe Privatbank, Alexander Krüger. Afacerile noi s-au prăbușit în martie mai mult decât la vârful crizei corona, în urmă cu trei ani: comenzile au scăzut cu 10,7% față de luna precedentă, potrivit dw.com.

În luna aprilie, lucrurile se apropie de făgașul normal. Doar 39% dintre companii au raportat probleme cu privire la blocări în aprovizionare sau probleme legate de achiziția de materii prime.