Școala germană AMENDEAZĂ părinții pentru REFUZUL de a permite fiului lor să viziteze o MOSCHEE

În Germania, se pare, că problema migranţilor devine o prioritate din toate punctele de vedere punând în dificultate pe cetăţenii autentici. De data acesta, presa a relatat despre cazul unor părinţi care nu şi-au lăsat copilul să viziteze o Moschee şi au fost amendaţi, ajungând chiar şi în instanţă.

Părinții unui băiat, care au refuzat ca fiul lor să viziteze o moschee "în scop educativ", considerând că este o îndoctrinare, au fost amendați, notează Der Spiegel.

Pentru un curs de geografie, elevii din Kronwerk, Rendsburg au trebuit să viziteze o moschee, dar părinții băiatului de 13 ani au refuzat deoarece au văzut în acestă acţiune mai degrabă  "o îndoctrinare și educație religioasă".

Părinții trebuie să plătească acum o amendă deoarece i-au interzis fiului să participe la vizita obligatorie cu școala la Moschee. Școala a privit acțiunea părinților ca o încălcare a legii învățământului obligatoriu, iar cazul a ajuns în instanță.  Acum, Curtea Districtuală a hotărât că vizita nu ar trebui considerată ca o educație religioasă și că nu este vorba despre nicio îndoctrinare.

Avocatul părinților, Alexander Heumann, poate face apel la decizia instanței.  Este membru al asociației "Bürgerbewegung Pax Europa", care avertizează asupra "islamizării" societății.  El vede moscheea din Rendsburg drept "pată arhitecturală" şi spune că "nimeni nu poate forța pe cineva împotriva voinței sale să intre într-o clădire sacră", informează voiceofeurope.