Principalul motiv al recesiunii îl reprezintă reorientarea industriei de automobile către vehicule electrice. Războiul comercial dintre Statele Unite și China și perspectiva unui Brexit fără acord aduc nori negri peste cea mai puternică economie a UE.
Producția industrială a Germaniei a scăzut în iunie mai mult decât se prevedea, ca urmare a prăbușirii producției de mărfuri intermediare și de echipamente. Este un nou semn că cea mai puternică economie europeană se află în criză.
Potrivit cifrelor anunțat de Biroul german de Statistică, producția industrială a scăzut cu 1,5% în luna iunie, un declin cu mult mai drastic decât cel de 0,4% previzionat de experți.
Căderea înseamnă că producția industrială a fost cu 5,2% mai mică decât cu un an în urmă, a declarat Biroul de Statistică.
„Căderea continuă a producției (germane) este înfricoșătoare”, a declarat Alexander Krueger, economist la Bankhaus Lampe, citat de Reuters. El a adăugat că recesiunea din sectorul manufacturier va continua ca urmare a intensificării războiului comercial dintre Statele Unite și China, dat fiind că aceste două țări sunt destinații importante de export pentru companiile germane.
La rândul său, Carsten Brzeski, economist șef al filialei germane a ING, citat de Financial Times, a caracterizat cifrele drept „devastatoare, fără nici o parte pozitivă”.
Economia germană este una dintre cele mai mari victime colaterale ale războiului SUA-China. „Cu cât acesta se prelungește mai mult, cu atât este mai probabil ca și alte sectoare ale economiei (germane) să fie antrenate. Previziunile de creștere ale Germaniei vor fi probabil reduse din nou”, a explicat Krueger.
„Industria rămâne în criză”
Per total, în trimestrul doi, producția industrială a scăzut cu 1,8%, ca urmare a puternicelor reduceri din industria metalugică, constructoare de mașini și de automobile, a anunțat Ministerul german al Economiei. „Industria rămâne în criză economică”, a declarat ministerul. Producția în sectorul construcțiilor s-a diminuat cu 1,1% în trimestrul al doilea, în timp ce producția de energie a scăzut cu 5,9% în aceeași perioadă.
Dezastrul electric
„O analiză a sectoarelor individuale arată că criza din sectorul fabricării de automobile continuă nedomolit”, a declarat Ralph Solveen, economist la Commerzbank. Acesta a precizat că producția de mașini nu și-a revenit din prăbușirea provocată de reorientarea producției, de la automobile diesel la mașini electrice. „Totuși, principalul motiv al acestei slăbiciuni pare să fie acum o cerere semnificativ mai scăzută din exterior”, a precizat Solveen.
Preludiul recesiunii
Guvernul german speră încă într-o creștere, fie ea și anemică, de 0,5%. Andreas Scheurle, de la DekaBank, afirmă că datele industriale arată că economia în ansamblu s-a contractat cu 0,2% în trimestrul al doilea, după o creștere de 0,4% în primele trei luni ale anului. „Presupunem că acesta este preludiul unei recesiuni tehnice”, spune Scheurle. O recesiune economică tehnică se definește prin scăderi timp de două trimestre la rând.
Randamentul obligațiunilor de stat germane pe zece ani a înregistrat miercuri un nou record negativ, de minus 0,56%, ca reacție a investitorilor față de cifrele proaste înregistrate de economie.